
Astăzi, de Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuinţă, poliţiştii prahoveni au desfăşurat activităţi preventive în comunitate, în special în rândul persoanelor vârstnice, în general, cele mai predispuse la a deveni victimele acestui gen de infracţiuni.
Poliţiştii au purtat discuţii cu cetăţenii, informându-i privind factorii favorizanţi ai furturilor din locuinţă, modurile de operare cel mai frecvent utilizate, prezentându-le şi principalele măsuri de siguranţă pentru protejarea locuinţei şi a bunurilor personale.
Activităţile s-au desfăşurat în zona de nord a municipiului Ploieşti, poliţiştii discutând cu locatarii blocurilor, chiar la uşa acestora, precum şi în parcurile şi piaţa din proximitate.
Recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţe:
-Pentru cei care locuiesc la bloc, montaţi un interfon la intrarea în scară şi utilizaţi-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil;
-La intrările în holurile blocurilor este nevoie de o bună iluminare;
-Instalaţi un sistem de iluminare automat, cu detecţia mişcării şi un sistem de supraveghere video;
- Montaţi o alarmă vizibilă şi activaţi-o de fiecare dată când plecaţi de acasă;
- Nu ascundeţi chei de rezervă afară, în garaj sau în magazie (Hoţii caută întotdeauna acolo);
- Nu faceţi cunoscută public plecarea dumneavoastră de acasă (nu postaţi pe reţele de socializare că sunteţi în călătorie);
-Evitaţi prieteniile cu persoane pe care nu le cunoaşteţi în realitate şi nu dezvăluiţi date despre dumneavoastră celor pe care îi cunoaşteţi doar în mediul online;
- Atunci când plecaţi în vacanţă, discutaţi cu un vecin sau o cunoştinţă să treacă periodic să verifice starea locuinţei şi să colecteze poşta;
- Montaţi pe uşa de acces două încuietori, având sisteme de chei diferite;
- Nu ţineţi sume mari de bani în casă, în acelaşi loc;
- Fiţi atent la FALŞII VIZITATORI!! Pentru a intra în casă, hoţii pot pretinde că sunt lucrători ai reţelelor de gaze, agenţi de vânzări sau chiar practicanţi ai diverselor culte religioase;
-Verificaţi foarte atent identitatea şi calitatea acestor persoane şi permiteţi-le accesul în locuinţă doar dacă sunteţi convinşi că sunt persoane de încredere.
Sursă:IJP Prahova