Judeţul Prahova.Infracţiuni la regimul rutier
În dimineaţa zilei de luni, în jurul orei 07.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost sesizati despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale pe Drumul Naţional 1, în comuna Lipaneşti în care au fost implicate 3 autoturisme.
Din verificări, s-a stabilit faptul că iniţial, impactul a avut loc între doua autoturisme, ulterior, unul dintre ele fiind proiectat într-un altul. 
La testarea cu aparatul etilotest a celor trei, în cazul unui bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Cărbuneşti, aparatul etilotest a indicat valoarea de 0.58 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
La data de 19 iunie a.c., în jurul orei 07.30, poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe Dj 155, la intersecţie cu Drumul Naţional 1, în afara comunei Păuleşti, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula către Drumul Naţional 1.
La volan, a fost identificat un tânăr în vârstă de 26 de ani, din oraşul Slănic care prezenta un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. 
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. 
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
În jurul orei 09.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe strada Mărăşeşti, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Târgşor care a declarat că nu are asupra sa documentele solicitate pentru control.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat.
Ulterior, în jurul orei 19.00, ca urmare a sesizării unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe strada Zimbrului din municipiu între două autoturisme, poliţiştii ploieşteni au depistat un alt conducător auto, un tânăr de 26 de ani din municipiu care se afla la volan, deşi avea permisul de conducere reţinut.
În ambele cauze, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată. 
Tot luni,  în jurul orei 12.00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe Bulevardul Carol I,  din municipiu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula către strada Oituz.
La volan, a fost identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Brebu, care prezenta un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. 
Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. 
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
 
Sursă:IJP Prahova