
Pe 21 martie, de Ziua Mondială a Asistenţei Sociale, am fost deosebit de onoraţi să participăm la cea de-a IX-a ediţie a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, organizată de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali la Ateneul Român.
Colega noastră Adelina Tihan, asistent social la Centrul de Zi pentru Copii Casa Austria, a primit “Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare”. De asemenea, Andreea Roman, Director Programe Bucureşti, a oferit premiul pentru "Asistentul social pentru promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi" domnului Constantin Sandu din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi 3 .
Felicităm cu această ocazie pe colegele noastre: Ioana Raluca Cazacu, finalistă la categoaria “Premiul pentru asistentul social din mediul rural”, Ştefania Diaconu nominalizată la categoria “Premiul pentru asistentul social implicat în criza persoanelor refugiate din Ucraina”, Florentina Dumitru nominalizată la categoria “Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului” şi pe toţi colegii noştri asistenţi sociali, pentru munca lor de zi cu zi.
Sursă:Organizatia Umanitara CONCORDIA