24 martie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei

Aproape 60** de clădiri emblematice din România vor fi iluminate, pe 24 martie, în roşu, culoarea simbol a luptei împotriva tuberculozei. Împreună cu autorităţi locale şi judeţene şi instituţii din 28 de judeţe, Parteneriatul Stop TB România se alătură eforturilor mondiale de conştientizare a populaţiei cu privire la tuberculoză, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei.

Sloganul campaniei de informare şi conştientizare pe care o derulăm anul acesta este #RespirăSănătos.

#RespirăSănătos înseamnă prevenire, identificarea simptomelor relevante şi diagnosticare în cel mai scurt timp şi tratament corect, continuu şi de calitate, până la vindecare. Înseamnă servicii de suport în comunitate şi susţinere financiară prin alocaţie de hrană pe toată perioada tratamentului pentru pacienţii cu tuberculoză.

#RespirăSănătos înseamnă şi aşezarea pacientului în centrul sistemului de sănătate şi tratarea acestuia ca un întreg, nu ca o singură afecţiune. De aceea, anul acesta dorim să readucem în spaţiul public discuţia despre tuberculoză şi tulburări mintale, afecţiuni stigmatizante care, de cele mai multe ori, se întâlnesc şi se potenţează.

Astfel, pe data de 23 martie, începând cu ora 11:00, organizăm evenimentul online ”Tuberculoza şi sănătatea mintală”, transmis live pe pagina de Facebook a Parteneriatului Stop TB Romania (https://www.facebook.com/ParteneriatulStopTB). Împreună cu medici pneumologi, specialişti în sănătate mintală şi organizaţii ale societăţii civile care lucrează cu persoane afectate sau la risc de tuberculoză, vom încerca să punem pe agenda autorităţilor din sănătate necesitatea ca pachetul de servicii pentru tuberculoză să includă şi servicii pentru sănătate mintală.

Campania dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei face parte din activităţile Proiectului “Implicare civică pentru o sănătate mai bună a comunităţii” derulat de Fundaţia Romanian Angel Appeal – Apelul Îngerului Român în parteneriat cu Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a creşte implicarea civică şi capacitatea de participare la luarea deciziilor a persoanelor afectate sau la risc de TBC şi/sau HIV prin intermediul Parteneriatului STOP TB România, astfel încât politicile publice propuse şi implementate la nivel central şi local în comunităţi să ţină cont de vocea acestor cetăţeni, urmând principiul „Nimic pentru noi fără noi”.

Parteneriatul Stop TB România

Persoană de contact:

Cristina Enache, Coordonator de proiect,

cristina.enache@raa.ro, 0721.271.470

* Cu toate progresele înregistrate în ultimii 20 de ani, România încă este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de cazuri noi şi recidive de tuberculoză înregistrate anual. Ultimul raport publicat în 2022 de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) si Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a plasat România între cele 18 state cu prioritate ridicată pentru lupta împotriva tuberculozei din Regiunea OMS Europa şi pe locul 6 ca număr absolut de cazuri anuale (după Federaţia Rusă, Ucraina, Uzbekistan, Turcia şi Kazakhstan).

Un sfert din populaţia lumii e infectată cu bacilul tuberculozei, conform estimărilor OMS. 10 milioane de persoane se îmbolnăvesc în fiecare an şi 1,5 milioane de persoane mor din cauza acestei boli. Pandemia COVID-19 a a avut un impact negativ puternic asupra programelor naţionale de diagnostic şi tratament al tuberculozei. În 2020, România a înregistrat una dintre cele mai drastice scăderi a numărului de cazuri din Regiunea OMS Europa (cu 35% mai puţine cazuri diagnosticate faţă de 2019). Aceasta se traduce în 2022 în creşterea numărului de cazuri grave de tuberculoză diagnosticate.

Pentru mai multe informaţii despre tuberculoză, puteţi descărca online gratuit aplicaţia OneImpact România, disponibilă în Google Play Store şi în Apple App Store, dezvoltată de Fundaţia Romanian Angel Appeal prin Fondul Global de Luptă Împotriva HIV, Tuberculozei şi Malariei.

** Pe 24 martie, aproape 60 de clădiri sau obiective reprezentative din 28 de judeţe vor fi iluminate în roşu, ca urmare a răspunsului pozitiv al autorităţilor locale şi judeţene la invitaţia Parteneriatului Stop TB:

Alba

Zidurile Cetăţii Carolina, Alba Iulia

Bacău

Primaria Municipiului Bacău

Bihor

Direcţia de Asistenţa Socială Oradea

Bistriţa-Năsăud

Biserica Evanghelică

Primăria Municipiului Bistriţa

Botoşani

Primăria Municipiului Botoşani

Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani

Şcoala Populară de Arte

Memorialul Ipoteşti

Bucureşti

Spitalul Clinic Colţea

Muzeul Grigore Antipa

Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I

Teatrul Mic

Secretariatul General al Guvernului

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale Bucureşti

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti

Buzău

Instituţia Prefectului

Călăraşi

Primăria Municipiului Călăraşi

Consiliul Judeţean Călăraşi

Cluj

Consiliul Judeţean Cluj

Opera Naţională Română Cluj-Napoca

Universitatea Babeş-Bolyai

Primăria Floreşti

Facultatea de Teatru şi Film

Constanţa

Farul Genovez

Podul rutier Medgidia

Parcul Nicolae Bălcescu Medgidia

Dâmboviţa

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa

Primăria Municipiului Târgovişte

Dolj

Teatrul Naţional Marin Sorescu

Muzeul de Artă

Casa Băniei

Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi

Giurgiu

Consiliul Local Giurgiu

Harghita

Spitalul Municipal Gheorgheni

Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc

Iasi

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi

Primăria Municipiului Iaşi

Ilfov

Prefectura Ilfov

Mehedinţi

Palatul Culturii "Teodor Costescu", Drobeta-Turnu Severin

Mureş

Primăria Municipiului Târgu Mureş

Maramureş

Spitalul de Pneumoftiziologie Dr. Nicolae Rusdea Baia Mare

 

Podul peste râul Sabar - Primăria Baia Mare

Neamţ

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ

Consiliul Judetean Neamţ

Primăria Municipiului Piatra Neamţ

Prahova

Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti

Universitatea Petrol Gaze Ploieşti

Sibiu

Primăria Municipiului Sibiu

Muzeul de Istorie Naturală Sibiu

Muzeul Cinegetic „August von Spiess” Sibiu

Suceava

Muzeul de Istorie Suceava

Tulcea

Primăria Municipiului Tulcea

Casa Avramide din Tulcea

Vâlcea

Spitalul de Pneumoftiziologie "Constantin Anastasatu"

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea

Vaslui

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad

Consiliul Judeţean Vaslui

Vrancea

Palatul Administrativ Focşani


 

Metrorex, Societatea de Transport Bucureşti STB SA şi Palas Mall Iaşi se implică în campania de acest an prin proiectarea, în sistemele proprii, a materialelor video de comunicare şi informare.

Parteneri Media/Online: Monica Rădulescu, Alex Grecu, Dr. Anca Ivan, Dr. Roxana Brătescu, Delia Baboi, Andreea Think Healthy.

Parteneriatul StopTB România (https://stop-tb.ro/) este format din organizaţii neguvernamentale şi organizaţii studenţeşti care promovează drepturile omului şi drepturile persoanelor la risc sau afectate de tuberculoză şi/sau HIV/SIDA în România, care desfăşoară intervenţii, proiecte sau programe în domeniul prevenirii şi controlului celor două infecţii şi îmbunătăţesc viaţa persoanelor afectate de acestea.