Un bărbat din Valea Călugărească este dat dispărut
La data de 6 martie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Valea Călugărească au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că, fratele său, MIRICĂ DAN DUMITRU, în vârstă de 41 de ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu în data de 2 martie a.c. şi nu a mai revenit.
Semnalmente: greutate aproximativ 75 de kg, înălţime aproximativ 1,65 metri, ochi căprui, păr brunet, scurt şi des.
La momentul plecării era îmbrăcat cu pantaloni de tip trening negri, pe cap purta un fes negru, iar la partea superioară nu se cunosc aspecte cu privire la vestimentaţia purtată.
Persoanele care pot oferi informaţii cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
Sursa:IJP Prahova