Poliţiştii prahoveni acţionează cu aparatele de înregistrare a vitezei în staţiunile turistice de pe Valea Prahovei
Weekendul a început, iar zăpada care îşi face simţită prezenţa la munte cheamă pe toată lumea în staţiunile turistice de pe Valea Prahovei. 
Ce-i drept, pe unii mai repede decât pe alţii. 
Poliţiştii Prahoveni acţionează cu aparatele de înregistrare a vitezei pentru ca toată lumea sa ajungă în siguranţă la destinaţie. 
Pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti, în urma cu puţin timp a fost depistat un conducător auto care a încercat să fure startul, spunem noi. 
Pe un sector de drum unde limita este de 100 de km/h, prahoveanul în vârstă de 35 de ani a apăsat mai tare pedala de acceleraţie, fiind înregistrat conducând cu viteza de 154 de km/h. 
Pe lângă faptul că azi nu mai poate ajunge de unul singur la destinaţie, pentru 90 de zile va fi pieton sau pasager, alegându-se, totodată, şi cu o sancţiune contravenţională conform OUG nr.195/2002 în valoare de 1.305 lei. 
Este weekend, şi tocmai din acest motiv controalele în trafic sunt intensificate. 
 
Acţionăm pentru siguranţa dumneavoastră!
 
Respectaţi legea pentru viaţa dumneavoastră!
Sursă:IJP Prahova