15 şoferi au rămas fără permis de conducere în urma activităţilor din teren ale poliţiştilor prahoveni, din ultimele 3 zile
În ultimele 3 zile, în mai multe intervale orare, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, au fost organizate acţiuni pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării legislaţiei în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, prin descurajarea elementelor infracţionale cu impact stradal. 
Acţiunile s-au desfăşurat pe drumurile naţionale din judeţ, în municipiile Ploieşti şi Câmpina, în oraşele Băicoi, Breaza, Slănic, Urlaţi, Vălenii de Munte, precum şi pe raza de competenţă a Secţiilor Rurale de Poliţie Apostolache, Bălţeşti şi Drajna. 
În cadrul acţiunilor au fost controlate peste 790 de autovehicule, iar în vederea combaterii accidentelor rutiere produse pe fondul conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influenţa consumului de băuturi alcoolice au fost efectuate peste 300 de testări cu aparatele etilotest. 
Totodată, s-a avut în vedere şi combaterea delictelor silvice de pe raza judeţului, fiind controlate în acest sens 10 autoutilitare care transportau material lemnos. 
Astfel, au fost aplicate, în total, 350 de sancţiuni contravenţionale, 300 conform OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 83 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 20 pietonilor care nu respectă prevederile legale privind traversarea părţii carosabile, dar şi 17 pentru abaterile bicicliştilor. 
Conform Legii nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, poliţiştii au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale. 
Pe raza oraşului Băicoi, la data de 16 decembrie a.c., poliţiştii au acţionat împreun cu reprezentanţii RAR, fiind aplicate, cu această ocazie, 13 sancţiuni pentru neregulile constatate privind starea tehnică. 
Ca măsuri complementare au fost reţinute 15 permise de conducere şi 10 certificate de înmatriculare. 
Valoarea tuturor sancţiunilor este de aproximativ 107.000 de lei. 
Facem menţiunea că în ultimele 3 zile, poliţiştii rutieri au constatat 14 infracţiuni. 
Le reamintim conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte regimul legal de viteză, să nu conducă sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, să acorde prioritate de trecere participanţilor la traficul rutier care au acest drept şi să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier. 
Bicicliştilor le recomandăm să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante pe timpul nopţii şi atunci când este ceaţă şi vizibilitatea este redusă. 
Totodată, pietonilor le recomadăm să respecte prevederile legale privind traversarea părţii carosabile. 
RESPECTAREA LEGISLAŢIEI RUTIERE POATE SALVA VIEŢI!
 
Sursa:IPJ Prahova
Foto ilustrativ