Poliţiştii prahoveni la datorie în minivacanţa de 1 Decembrie 2022 (video)
Peste 1.000 de poliţişti prahoveni vor acţiona în teren, în perioada 30 noiembrie - 4 decembrie a.c., pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, astfel încât cetăţenii să petreacă această minivacanţă fără evenimente negative. 
Zilnic, în medie, peste 250 de poliţişti de ordine publică şi rutieră, dar şi din cadrul altor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, vor asigura o prezenţă vizibilă atât în cadrul evenimentelor din judeţ cât şi în proximitatea acestora, pentru prevenirea oricăror incidente antisociale şi pentru a interveni într-o manieră promptă în cazul unor posibile situaţii care se află în competenţa de gestionare a poliţiei. 
La data de 1 decembrie a.c., în contextul manifestării dedicate Zilei Naţionale a României, pentru prevenirea oricăror evenimente negative cu impact asupra climatului de ordine şi siguranţă publică, în intervalul orar 9.30-14.00 şi 18.30-20.00 va fi constituit un dispozitiv de poliţie rutieră, siguranţă publică şi investigaţii criminale format din poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti. 
Peste 70 de poliţişti rutieri vor acţiona zilnic pentru fluidizarea traficului rutier şi vor desfăşura acţiuni rutiere pentru a preveni accidentele de circulaţie prin combaterea excesului de viteză, precum şi a depistării şoferilor care încalcă normele rutiere. 
În aceste zile vor fi vizaţi şi conducătorii auto care aleg să se urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe interzise, prin urmare, vor fi utilizate aparatele Etilotest, dar şi cele DrugTest. 
Poliţiştii prahoveni recomandă conducătorilor de vehicule ca, în condiţiile unui carosabil umed, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să fie mai atenţi şi să-şi pătreze calmul la volan, fără sa bruscheze comenzile vehiculului. 
Păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc. 
Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!La drum lung, planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi distanţe excesive într-o singură zi. Este indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele! 
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere. 
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă 
Pe de altă parte, vă reamintim să nu vă lăsaţi locuinţele descuiate, dacă plecaţi în vacanţe, această perioadă fiind una propice pentru răufăcătorii care urmăresc să comită furturi cu prilejul deplasărilor dumneavostră de la domiciliu pe perioade mai lungi. 
De asemenea, nu vă lăsaţi obiecte de valoare în interiorul autoturismelor, mai ales în locuri la vedere, indiferent dacă aţi parcat maşina într-o parcare special amenajată sau pe străzi lăturalnice, mai puţin circulate! Puteţi fi victima unei infracţiuni. 
Totodată, vă readucem aminte faptul că puteţi folosi doar materiale pirotehnice din categoria celor admise la comercializare şi care prezintă un pericol redus pentru utilizatori. 
Pe această cale, vă recomandăm să supravegheaţi îndeaproape copiii, întrucât aceştia pot fi tentaţi să folosească articole pirotehnice obţinute de la comercianţi neautorizaţi. 
Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică în această perioadă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova recomandă cetăţenilor să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură. 
Nu uitaţi, în cazul în care sunteţi martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicitaţi ajutorul celei mai apropiate patrule de poliţie sau apelaţi la numărul unic de urgenţă 112.
 
Sursa si video:ISU Prahova