Mai mulţi şoferi din Prahova au rămas fără permis de conducere în urma controalelor din trafic din ultimele 24 de ore
În dimineaţa zilei de ieri, 26 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Drumul Naţional 1, pe raza staţiunii Buşteni, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 16 ani, din Bucureşti.  
Pe locul din dreapta a fost identificată mama minorului, care i-a încredinţat autoturismul personal fiului său, deşi cunoştea că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
Minorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi încredinţare.
Seara trecută, în jurul orei 21:00,  poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Drajna, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră în comuna Măneciu, au oprit, pentru control, pe Drumul Naţional 1, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Teişani. 
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tot în jurul orei 21:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe Drumul Naţional 1, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat care circula din direcţia Buzău către Ploieşti, fiind înregistrat de aparatul radar conducând cu viteză peste limita legală. 
În urma interogării bazelor de date a rezultat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat. 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Ulterior, în jurul orei 21:30 poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina, în timp ce desfăşurau activităţi pentru creşterea gradului de disciplină rutieră pe Bulevardul Carol I, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din judeţul Brăila. 
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tot noaptea trecută, în jurul orei 00:00, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Floreşti au depistat un alt conducător auto în vârstă de 28 de ani, din comuna Filipeştii de Pădure, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. 
Acesta a fost depistat pe strada Dimuleşti din comuna Măgureni, iar aparatul etilotest a indicat, cu ocazia testării alcoolscop, valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
Şi în această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. 
Noaptea trecută, în jurul orei 01:30,  poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti- Biroul Rutier, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza municipiului, au oprit, pentru control, pe strada Bobâlna, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 51 de ani, din municipiu. 
În urma discuţiilor purtate cu femeia în cauză, poliţiştii au constatat faptul că aceasta emană halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Sursa:IJP Prahova
Foto ilustrativ/bzi.ro