Peste 12.000 de elevi din mediul rural vor primi tablete  printr-un program al Consiliului Judeţean Prahova
Peste 12.000 de elevi din mediul rural vor primi tablete  printr-un program al Consiliului Judeţean.
Mai mult de jumătate din şcolile din Prahova, dotate cu table interactive, videoproiectoare şi laptopuri
 
Printr-o investiţie record a administraţiei publice judeţene, 64 de şcoli din mediul rural în care învaţă peste 12.000 de elevi, vor intra în posesia unor dispozitive de ultimă generaţie, cu acces la internet. 
„Am depus eforturi mari ca să putem accesa acest program şi mă bucur că am intrat în faza în care să putem transmitem aceste device-uri elevilor şi şcolilor.
Astăzi, am fost la Liceul Tehnologic «Gheorghe Ionescu-Siseşti» din Valea Călugărească. 
Programul face parte din efortul nostru de a reduce diferenţele dintre şcolile din mediul rural şi cel urban.
Împreună cu alte măsuri pe care le implementăm pentru crearea unui mediu cât mai prietenos pentru copii, cum ar fi programul «masă caldă», sperăm să le oferim elevilor din mediul rural şanse egale cu cei care învaţă în oraşe”, a declarat Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, iniţiatorul proiectului.
Prin această investiţie record a CJ Prahova, şcolile din judeţ vor fi dotate cu:
12.024 de tablete cu acces la Internet şi cu o soluţie de control şi monitorizare a dispozitivului
 651 de tablete grafice pentru cadrele didactice 
 714 Camere web
 734 de laptopuri pentru predare online
 372 de calculatoare all in one
 372 table interactive
372 de videoproiectoare şi ecrane de proiecţie
Proiectul derulat de Consiliul Judeţean Prahova este finanţat din fonduri europene – prin Programul Operaţional Competitivitate, valoarea totală a acestuia fiind de 24.292.243.71 lei.
Sursa:Comunicat CJ Prahova