IJP PRAHOVA.ACTIVITĂŢI EDUCATIV-PREVENTIVE DESFĂŞURATE LA O GRĂDINIŢĂ DIN MUNICIPIUL CÂMPINA
Apropierea poliţiştilor de copii pentru crearea sentimentului de siguranţă încă din primii ani de viaţă este importantă pentru noi. În acest mod contribuim la formarea unor buni cetăţeni. 
În acest context, poliţiştii prahoveni sunt prezenţi permanent printre copii. 
De această dată, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au trecut pragul unei grădiniţe din municipiu, în cadrul proiectului educaţional ,, Un copil informat, o viaţă salvată". 
Discuţiile pe care poliţiştii le-au purtat cu preşcolarii au fost adaptate pentru nivelul vârstelor lor, concentrându-se pe subiecte referitoare la siguranţa acestora în diferite contexte. 
Poliţiţistii le-au vorbit despre siguranţa lor când se deplasează pe stradă, sau când se află la locul de joacă, precum şi despre cum să nu plece cu străini de la grădiniţă, dacă nu au fost anunţaţi de părinţi că vor fi aduşi acasă de o altă persoană. 
Prin acţiunea poliţiştilor câmpineni, cei mici au avut ocazia, prin jocuri şi demonstraţii practice, să afle despre situaţiile de risc în care se pot afla în diferite momente, dar şi soluţiile pentru gestionarea acestora.