POLIŢIŞTII PRAHOVENI AU CONTINUAT ACŢIUNILE PE DRUMURILE NAŢIONALE DIN JUDEŢ PENTRU CREŞTEREA GRADULUI DE SIGURANŢĂ RUTIERĂ
La data de 24 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au desfăşurat o acţiune pe Drumul Naţional 1, în zona Potigrafu şi pe Drumul Naţional 1 B, pe raza comunei Albeşti-Paleologu. 
 
Obiectivele acţiunii au fost  prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, cu accent pe depistarea conducătorilor auto care depăşesc regimul legal de viteză, precum şi reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul abaterilor săvârşite de către biciclişti şi pietoni. 
 
În acest context, au fost controlate 175 de autovehicule, dintre care, 11 dube, fiind efectuate peste 70 de testări cu aparatele etilotest. 
 
De asemenea, au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, dintre acestea, 59 fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, 9 pentru nepurtarea centurii de siguranţă, precum şi 6 pietonilor, pentru abaterile lor. 
 
Valoarea sancţiunilor este de peste 36.500 de lei. 
 
Totodată, în cadrul activităţilor, poliţiştii rutieri au reţinut 3 permise de conducere, 2 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 1 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept. 
 
Poliţiştii rutieri prahoveni vă recomandă: 
 
-nu depăşiţi viteza legală de deplasare, prevăzută de normele în vigoare; 
 
-nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool sau substanţe psihoactive; 
 
-respectaţi indicaţiile poliţiştilor rutieri; 
 
- nu vă angrenaţi în alte activităţi de natură a vă distrage atenţia când sunteţi la volan.
 
Sursa:IJP Prahova
 
Foto ilustrativ