
În dimineaţa zilei de ieri, 23 octombrie a.c., în jurul orei 07:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti -Biroul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Ploieşti, au oprit, pentru control, pe strada Ştrandului, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Ploieşti.
Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tot ieri, în jurul orei 17:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Băicoi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Republicii din oraş s-ar fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din verificări stabilindu-se faptul că în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din oraş, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, ulterior autoturismul condus de bărbat fiind proiectat într-un stâlp de electricitate.
Întrucât la înmânarea documentelor solicitate, persoana în cauză emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
În jurul orei 19:15, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Drumul Naţional 1, pe raza oraşului Comarnic, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Talea.
Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Ulterior, în jurul orei 19:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Nucşoara, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Drajna.
Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
Şi în această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sursa:IJP Prahova
Foto ilustrativ