Reprezentanţi ai Sindicatului EQUITAS au fost prezenti la  protestul ANTI -SĂRĂCIE
Joi, 20 octombrie a.c.,  în faţa Guvernului României , Confederaţia Sindicală Cartel Alfa a organizat un protest intitulat "ANTI -SĂRĂCIE " .
Prezenţi la protestul ANTI -SĂRĂCIE  au fost şi reprezentanţi ai Sindicatului EQUITAS din  cadrul Penitenciarului de Femei Ploieşti Targsorul Nou .
Revendicări:
Stoparea creşterii preţurilor la energie şi gaz !!!
Creşterea salariilor şi pensiilor !
Aplicarea integral şi fără discriminare a Legii 153/2017.
 
Preşedinte Sindicat EQUITAS Targsor: 
"Momentan nu ne-am prezentat aici pentru a cere demisia guvernului , insă dacă cei care ne conduc nu înţeleg ca trebuie să rezolve şi problemele romanilor , vom reveni mult mai mulţi şi vom solicita demisia".
La protest au fost prezenţi peste 2000 de sindicalişti.
Aceştia s-au deplasat într-un marş către sediul MAI  cu întoarcere în faţa Guvernului României .
 
Sursa si foto:Sindicatul  EQUITAS   din  cadrul Penitenciarului de Femei Ploieşti Targsorul Nou .