Detalii privind demersurile efectuate de OPC Prahova - Regiunea Sud Muntenia privind neemiterea facturilor de energie electrica de către Electrica Furnizare
Revenim cu detalii privind demersurile efectuate de Comisariatul Regional Protecţia Consumatorului - Regiunea Sud Muntenia pentru remedierea situaţiei apărute privind neemiterea facturilor de energie electrica de către Electrica Furnizare.
Săptămâna aceasta operatorul economic a fost sancţionat de comisarii Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Prahova cu 2 amenzi in valoare totală de 20.000 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse în documentul de control anterior (emiterea facturilor în termen de maxim 15 zile), precum şi pentru nerespectarea condiţiilor contractuale de a emite facturile la timp. În acelaşi timp s-au dispus măsuri de remediere a deficienţelor (emiterea facturilor către consumatorii casnici).
 
Sursa:Comisariatul Regional Protecţia Consumatorului - Regiunea Sud Muntenia