
Până în 22 octombrie se mai primesc înscrieri la concursul de proiecte din cadrul Programului MOL pentru sănătatea copiilor, ediţia a 14-a, 2022.
Se oferă finanţare pentru proiecte de terapie emoţională, terapie prin artă, intervenţii psihosociale.
Fond total 400.000 lei, finanţare maximă pentru un proiect 25.000 lei.
Programul MOL pentru sănătatea copiilor oferă finanţare pentru proiecte de terapii emoţionale şi expresive, având ca scop reabilitarea psiho-socială a copiilor cu afecţiuni cronice, în curs de recuperare după afecţiuni grave sau a copiilor care trăiesc cu dizabilităţi.
Tipuri de proiecte eligibile:
- proiecte de terapie emoţională: terapii de grup, terapii prin trăiri personale pozitive, prin experienţe şi acumulări personale;
- proiecte de terapie prin artă şi de expresivitate artistică: instrumente vizuale, muzică, activităţi de autoexprimare creativă, individuale şi de grup.
Perioada de implementare a proiectelor: decembrie 2022 – august 2023.
Se pot înscrie organizaţii non-profit care desfăşoară, conform actului constitutiv şi statutului, activităţi legate de scopul programului, organizaţii nonguvernamentale (fundaţii, asociaţii, federaţii), organizaţii religioase.
În cadrul celor 13 ediţii anterioare consecutive ale Programului au fost finanţate 246 de proiecte cu aproape 4,5 milioane de lei, în beneficiul a peste 13.500 de copii şi adolescenţi.
Detalii şi formular de înscriere - https://pentrucomunitate.ro/ro/sanatate
Sursa:Comunicat Fundatia Pentru Comunitate