Noi activităţi nonprofit, finanţate de Consiliul Judeţean Prahova! Lista proiectelor câştigătoare în sesiunea a II-a
 
Contractele de finanţare nerambursabilă pentru activităţile nonprofit, sesiunea a II-a, finanţate de către Consiliul Judeţean (CJ) Prahova, în baza Legii nr. 350/2005, au fost semnate astăzi, 10.10.2022, la sediul CJ, de către vicepreşedintele instituţiei, Cristian Apostol, şi reprezentanţii entităţilor câştigătoare.
În cea de-a doua rundă de finanţare, din bugetul judeţului a fost alocată suma de 1800.000 lei, dintre care 200.000 lei pentru domeniul  „Cultură şi Învăţământ, Sănătate, Tineret, Protecţia Mediului”, iar 1.600.000 lei pentru ,,Sportul de performanţă”. 
 
În cursă au intrat 23 de proiecte, dar eligibile au fost declarate  17. 
 
Pentru primul domeniu de finanţare, au  fost depuse 10 solicitări, iar opt dintre acestea au îndeplinit criteriile de eligibilitate stabilite în Ghidul de finanţare. Suma totală ale celor opt proiecte pe care le va finanţa Consiliul Judeţean se ridică la 192.696 lei. 
 
Asociaţia Împreună pentru Aluniş – Proiectul „La Aluniş, grija pentru mediul înconjurător se înrădăcinează precum pomii cei roditori“ – 30.000 lei;
Asociaţia Părinţilor C.N. Nichita Stănescu Ploieşti – Proiectul „Participare la Competiţie Internaţională/ Târg de ştiinţă şi inovaţie în Indonezia – ISIF Internaţional Science and Invention Fair 2022“ – 26.676 lei;
Asociaţia Alianţa Franceză Ploieşti – Proiectul „Prahova Verde: ecoresponsabilitate şi solidaritate cu Pământul“ – 11.101 lei;
Asociaţia Parteneri pentru Comunitate – Proiectul „Totul despre sexul protejat“ - 26.955 lei;
 Fundaţia Zamolxes – Proiectul „Ferestre spre viitor“ – 30.000 lei;
Asociaţia de Sprijin şi Binefacere România (ASB România) – Proiectul „Atitudinea persoanelor fără pregătire medicală în cazul stopului cardiorespirator“ - 17.964 lei;
Asociaţia Tinerilor din Ceraşu (ACT) – Proiectul „Tehnologizare pentru educaţie modernă. Gândesc, deci exist“ – 30.000 lei;
Asociaţia Muzicor – Proiectul „Camerala Muzicor – forme de difuzare a spiritualităţii şi culturii româneşti“ - 20.000 lei.
 
Pentru domeniul -  ,,Sportul de performanţă”, în cea de-a doua rundă de finanţare au  fost depuse 13 solicitări pentru finanţări nerambursabile, dintre care nouă proiecte au fost eligibile. Suma totală alocată acestui capitol s-a ridicat la 1.005.063,46 lei.
 
1. Asociaţia Club Sportiv Iron Team Ploieşti – Proiectul „Promovarea powerliftingului de mare performanţă din judeţul Prahova“ - 145.000 lei;
2. Asociaţia Clubul de Karting electric Ploieşti – Proiectul „Punem Prahova pe harta motosportului electrificat pentru copii şi juniori. Performanţă alimentată de energia verde“ - 102.540 lei;
3. Asociaţia Club Sportiv United Ploieşti  - Proiectul „Minifotbal“ - 103.463 lei;
4.Asociaţia Clubul  Sportiv  Prahova  Ploieşti -  Proiectul „Fetele din Prahova în Campionatul national de fotbal feminin junioare“ -108.000 lei;
5. Club Sportiv Petrolul Ploieşti -  Proiectul „Scrima de drumul către Cupa României“ - 102.028,5 lei;
6. Asociaţia Club Sportiv Aurora Băicoi – Proiectul „Performanţă în Rugby“- 100.614,5 lei;
7. Puiu Simona – Proiectul „Graţie şi performanţă prin gimnastică ritmică“ - 109.006 lei;
8. Clubul Sportiv Oraş Plopeni – Proiectul „Echipament pentru sportivii secţiei fotbal şi materiale sportive specifice pentru secţiile fotbal şi karate din cadrul CSO Plopeni“ - 120.550,66 lei;
9. Asociaţia Club Sportiv HM Junior 2007 - Proiectul „Cupa Elitelor Prahova – de la pasiune la performanţă!“  - 113.860,8 lei.
 
Sursa si foto:CJ Prahova