Soferi prahoveni depistaţi beti la volan
La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 11:45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina-Biroul Rutier în timp ce acţionau pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani din municipiu.
 
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
 În jurul orei 18.45, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bălţeşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, au oprit, pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Păcureţi.
 
Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. 
 
 Noaptea trecută, în jurul orei 0:15, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Drajna, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Bătrâni.
 
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. 
 
În toate cele 3 cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Recomandări pentru evitarea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool:
 
- Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
 
- Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetărilor, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
 
- Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi.
 
Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creşte.
 
Sursa:IPJ Prahova