Poliţiştii prahoveni  au organizat o activitate cu prilejul Zilei Mondiale a Animalelor în interiorul Administraţiei Parcului Memorial ”Constantin Stere”
La data de 4 octombrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au organizat o activitate cu prilejul Zilei Mondiale a Animalelor în interiorul Administraţiei Parcului Memorial Constantin Stere.
Ziua Mondială a Animalelor este o zi specială dedicată vieţii animalelor şi legăturii nostre cu ele. Această sărbătoare recunoaşte locul pe care animalele le au în viaţa noastră, atât cele de companie, care ne sunt alături şi ne aduc bucurie în fiecare zi, cât şi celelalte animale care ne sunt în preajma noastră, dar au nevoie de noi.
Astfel, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost alături de 100 de copii din Municipiului Ploieşti, dar şi din comuna Telega, care, împreună cu un biolog au vizitat Grădina Zoologică Bucov, aflând curiozităţi despre viaţa animalelor şi cum să le protejeze.
Bineînţeles că nu am uitat de ADA şi MAXX, colegii noştri patuprezi, care au încântat publicul numeros.
De asemenea, autospeciala din dotarea Biroului pentru Protecţia Animalelor i-a impresionat pe copii prin dotările speciale pentru transportul animalelor rănite, iar poliţiştii le-au explicat copiilor cum se realizează microciparea şi controlul microcipurilor, cu un aparat special. 
Copiii s-au bucurat de animăluţele de la grădina zoologică, de câinii poliţişti, de autospecialele de poliţie, iar la final au fost răsplătiţi cu fructe proaspăt culese din grădinile localnicilor din judeţul nostru.
 
Sursa:IJP Prahova