POLITISTII PRAHOVENI SUNT ALĂTURI DE ELEVI PENTRU O COPILĂRIE CÂT MAI ÎN SIGURANŢĂ
O nouă acţiune informativ preventivă au desfăşurat ieri, 26 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova-Serviciul Rutier, compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, precum şi cei ai Biroului Siguranţă Şcolară, la Şcoala Gimnazială din municipiul Câmpina.
Scopul principal al activităţii a fost formarea unei conduite preventive, astfel încât elevii să se bucure de o copilărie în siguranţă şi să conştientizeze riscurile la care se expun dacă aleg să încalce regulile de comportament, fie că sunt la şcoală, pe stradă sau la locul de joacă. 
Cu acest prilej, peste 150 de copii au învăţat cum să se deplaseze în siguranţă pe drumurile publice ca pietoni, cum să traverseze în mod corect şi mai ales, faptul că strada nu este loc de joacă.
Educaţia în privinţa cunoaşterii regulilor de circulaţie este una foarte importantă. De aceea, activităţile preventive destinate elevilor pe această temă, sunt desfăşurate permanent de către poliţiştii prahoveni, pe raza întregului judeţ.
De asemenea, este util pentru orice părinte ca vârsta de la care încep să aibă discuţii referitoare la siguranţa copiilor ca mici pietoni iniţial, să fie una cât mai fragedă, tocmai pentru ca nivelul de cunoştinţe pe care ei şi le însuşesc să fie cât mai ridicat pentru a nu fi implicaţi în niciun fel de eveniment rutier.
Un alt subiect de interes a fost abordat, tot ieri, de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Floreşti, şi anume prevenirea traficului şi consumului de droguri în rândul tinerilor, mesajele fiind transmise unor clase de elevi din ciclul liceal din cadrul Liceului Teoretic Filipeştii de Pădure.
Mai exact 110 elevi de clasele a XI-a şi a XII-a au fost receptorii informaţiilor oferite de poliţişti, care le-au exemplificat prin situaţii concrete din munca de poliţie efectele şi consecinţele consumului asupra performanţelor şcolare, vieţii familiale sau sociale, discutându-se totodată şi despre prevederile legislative în materia traficului şi consumului de droguri.
 
Dialogul dintre elevi şi poliţişti a fost unul constant, subiectele abordate prezentând un interes mare pentru elevi.
 
Sursa:IJP Prahova