
Special Olympics România a lansat Comitetul Sportiv Naţional Special Olympics în cadrul Conferinţei Naţionale LIDERI PRIN SPORT. Conferinţa cu tema ”Integrarea socială prin sport a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale” a fost organizată de Fundaţia Special Olympics din România (SOR) şi a avut loc pe 20 septembrie la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român din Bucureşti.
Comitetul Sportiv Naţional Special Olympics (CSNSO) este o reţea informală care reuneşte 15 cluburi sportive care au ca membri persoane cu dizabilităţi intelectuale (PDI) din Arad, Bacău, Botoşani, Braşov, Bucureşti-Ilfov, Cluj, Constanţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Vâlcea, Prahova, Sibiu şi Timiş. Persoanele cu dizabilităţi intelectuale (PDI) au un coeficient de inteligenţă mai mic decât 70 şi limitări în anumite arii ale vieţii, numărul acestora fiind estimat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la 1 - 3% din populaţia globală.
Comitetul Sportiv Naţional Special Olympics (CSNSO) are scopul de a susţine accesul nediscriminatoriu al PDI la practicarea sportului în forme adaptate nivelului lor de abilităţi, în conformitate cu principiile şi metodologia mişcării Special Olympics, cu beneficii dovedite pentru menţinerea şi ameliorarea stării lor de sănătate şi a integrării lor sociale. CSNSO la nivel naţional şi cluburile fondatoare la nivel local vor organiza activităţi de advocacy pentru combaterea discriminării PDI în sport, cuprinzând întâlniri cu autorităţile, conexiuni cu federaţiile sportive şi alte demersuri menite a facilita accesul PDI la baze sportive şi la finanţări care să permită derularea de antrenamente şi competiţii dedicate lor pe tot parcursul anului. Acestea vor crea cadrul necesar constituirii unor delegaţii sportive care să se prezinte onorabil la Jocurile Mondiale de vară şi de iarnă Special Olympics, unde vor concura alături de sportivi cu dizabilităţi din peste 190 de ţări şi teritorii. În final CSNSO va milita pentru recunoaşterea sporturilor adaptate Special Olympics drept o componentă legitimă şi valoroasă a marii familii a sportului.
În cadrul Conferinţei Naţionale LIDERI PRIN SPORT s-au adus exemple din alte ţări europene în ceea ce priveşte accesul persoanelor cu dizabilităţi la practicarea sportului (baze sportive, antrenori şi alte resurse pentru organizarea de antrenamente şi competiţii). Cel mai bun exemplu a fost dat de către organizaţia colaboratoare din proiect, Special Olympics Islanda, care reuneşte toţi sportivii cu dizabilităţi din ţară.
Mihai Covaliu, Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a spus că ”Sunt extrem de onorat să pot aduce în discuţie sportul ori de câte ori am ocazia. Casa Olimpică este deschisă pentru toţi sportivii. Noi sprijinim persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi sunt convins că se vor găsi soluţii pentru a reuşi să aducem în rândul acestor tineri mult mai multă încredere şi speranţă, să-i ajutăm să ne reprezinte şi să se prezinte la următoarele competiţii la un nivel din ce în ce mai bun”.
”A face sport este cea mai mare victorie. Mulţumesc Special Olympics România că aţi deschis drumul incluziunii persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. După părerea mea, aceste persoane sunt slab reprezentate şi eforturile voastre de a le face cunoscută vocea sunt foarte importante” – a spus Christo Velkov, Vicepreşedinte de dezvoltare strategică la Special Olympics Europa şi Eurasia.
Ramona Chiriac - Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România a punctat faptul că ”Rolul sportului în integrarea socială se regăseşte şi în strategia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi 2021 – 2030, lansată de Comisia Europeană anul trecut. Egalitatea este una din valorile europene prevăzută în tratatele
noastre... Strategia mai cere acces egal şi nediscriminatoriu la sport pentru persoanele cu dizabilităţi, considerându-l esenţial pentru incluziune şi participarea deplină în societate. Vrem să consolidăm o Uniune Europeană care pune cetăţeanul în centru, pune etica şi drepturile omului în centru, pune respectul pentru diferenţe în centrul acţiunilor sale. Rolul nostru, al instituţiilor guvernamentale şi nonguvernamentale, este acela de a lucra solidar pentru a asigura condiţiile necesare acestor împliniri de destin, de potenţial”.
Special Olympics are o istorie şi tradiţie îndelungată în SUA iar în Emiratele Arabe Unite (UAE) persoanele cu dizabilităţi intelectuale sunt numite ”persoane cu determinare”. Ultima ediţie a Jocurilor Mondiale Special Olympics, din 2019, a fost găzduită la Dubai.
”Emiratele Arabe Unite şi-au setat ca scop să devină ţară lider în educarea persoanelor cu determinare (dizabilităţi). Sunt recunoscătoare pentru faptul că în ultimii trei ani, de când lucrăm cu Special Olympics Romania, am întâlnit oameni care inspiră, printre aceştia numărându-se şi sportivii ambiţioşi şi entuziaşti din cadrul Special Olympics Romania care ne-au făcut să regândim înţelesul cuvântului "imposibil" ” – a spus Ing. Mahrah Al Shaya Alali, Adjunct Şef de Misiune, Ambasada EAU.
” I-am întrebat astăzi pe Mihai şi pe Ioana (doi dintre Sportivii Lideri) (...) dacă, atunci când stau aproape de ei (...), unele dintre abilităţile şi aptitudinile lor s-ar putea transfera şi la mine. Dar nu, cred că acest lucru ţine doar de munca lor grea. Aşa că, dacă mă vedeţi stând aproape de sportivii Special Olympics, veţi şti că eu caut să primesc acea energie specială a lor. (...) Eunice Kennedy Shriver (fondatoarea mişcării Special Olympics) (..) a ştiut pe bună dreptate că nu există nicio corelaţie între dizabilitatea unei persoane şi ceea ce poate face în sport. (...) – a declarat Timothy E. Gerhardson, Consilier pentru presă şi cultură al Ambasadei S.U.A.
”Sportivii Special Olympics România au adunat un număr impresionant de medalii de-a lungul timpului, beneficiind de susţinerea multor prieteni şi colaboratori, unii dintre ei fiind astăzi alături de noi. De exemplu, sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a fost hotărâtor pentru participarea noastră la Jocurile Mondiale de la Abu Dhabi din 2019. Astăzi ne-am adunat la Conferinţa Naţională LIDERI PRIN SPORT ca să ascultăm vocea Sportivilor Lideri şi să promovăm activitatea celor 15 cluburi sportive dedicate persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, care vor organiza antrenamente şi competiţii pentru acestea”, a declarat Cristian Ispas, Director Naţional Special Olympics România.
La Conferinţa Naţională LIDERI PRIN SPORT au participat, în calitate de speaker şi Antoaneta-Georgina Bolchiş, Secretar de Stat în Ministerul Educaţiei; Carmen Tocală, Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Vicepreşedintele FIBA Europa; Florin Şari, Manager pentru responsabilitate socială la Federaţia Română de Fotbal; Dr. Ingi Þór Einarsson, Lector la Departamentul de Ştiinţe ale Sportului la Universitatea din Reykjavik; Aura Bota, Prof. Univ. Dr. la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport; Ciprian Iosep, Guvernator Lions Club District 124 România; Anna Karólína Vilhjálmsdóttir, Director la Special Olympics Islanda, Lector Dr. Oana Constantinescu de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Conf. Univ. Dr. Antoanela Oltean - Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Andrei Talpeş - Preşedintele Clubului Sportiv Municipal Constanţa, Oana Băluţescu, Coordonator, Punctul Naţional de Contact pentru Programul Cetăţeni, Egalitate, Drepturi şi Valori. De asemenea, şi-au împărtăşit opiniile Sportivi Lideri, Mentori şi coordonatori Special Olympics România.
În avanpremiera Conferinţei Naţionale Lideri prin Sport a avut loc pe 19 septembrie întâlnirea Comitetului Sportivilor Lideri, format din persoane cu dizabilităţi intelectuale care reprezintă Sportivii Lideri din judeţele proiectului. Persoanele cu dizabilităţi intelectuale au şi ele Comitetul lor, dovadă că au abilităţile necesare pentru a-şi cere drepturile şi se pot asocia în vederea obţinerii unor beneficii comune. Membrii Comitetului au dezbătut, au făcut schimb de experienţă şi, în final, au identificat nevoi şi modalităţi de a face advocacy în comunităţile lor locale. Mara şi Anca Oprea, în calitate de Sportivi Lideri au prezentat demersurile de advocacy întreprinse până în prezent în cadrul proiectului.
Conferinţa Naţională a fost organizată în cadrul proiectului ”LIDERI PRIN SPORT – Programul de Advocacy pentru Persoanele cu Dizabilităţi Intelectuale” (https://advocacy.specialolympics.ro/). Proiectul se desfăşoară pe parcursul a 36 de luni şi este implementat în 15 judeţe: Arad, Bacău, Botoşani, Braşov, Bucureşti-Ilfov, Cluj, Constanţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Vâlcea, Prahova, Sibiu şi Timiş.
Proiectul „Lideri prin sport” este derulat de Fundaţia Special Olympics din România în parteneriat cu Asociaţia de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea şi Managementul Structurilor Sportive, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Granturilor SEE şi Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informaţii accesaţi www.eeagrants.org.
*Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă
Despre proiect
Scopul proiectului este de a forma persoane cu dizabilităţi intelectuale (PDI) în tehnici de advocacy, leadership şi auto-reprezentare, care să constituie Comitetul Sportivilor Lideri SO pentru a aborda autorităţile locale şi pentru a solicita acces la baze sportive pentru antrenamente şi fonduri publice pentru organizarea de competiţii sportive. De asemenea, se va coagula reţeaua informală Comitetul Sportiv Naţional Special Olympics, cu scopul de a reprezenta PDI şi de a milita pentru drepturile lor, de a întări capacităţile PDI şi a îmbunătăţi accesul lor la practicarea sportului.
Despre Fundaţia Special Olympics din România
Există peste 200 de milioane de persoane cu dizabilităţi intelectuale (PDI) în întreaga lume, din care aproximativ 130.000 în România. Special Olympics România îşi doreşte, încă de la înfiinţarea sa din 2003, să ajungă la fiecare dintre ele şi la familiile lor prin competiţii, cursuri, evaluari ale stării de sănătate, evenimente de strângere de fonduri şi prin soluţii sustenabile pentru creşterea angajabilităţii persoanelor adulte cu dizabilităţi intelectuale.
Informaţii şi fotografii despre Special Olympics România: www.specialolympics.ro, https://www.facebook.com/specialolympicsromania, https://www.instagram.com/specialolympicsromania
Contact: Oana Grecea, PR & Comunicare, Tel: 0722 544 601, o.grecea@specialolympics.ro
Despre Asociaţia de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea şi Managementul Structurilor Sportive (ASCDMSS)
Asociaţia a încheiat relaţii de parteneriat şi colaborare cu peste 12 Federaţii Sportive şi reprezintă interesele a peste 20 de Cluburi Sportive din mai multe judeţe şi ramuri sportive. Cu ajutorul personalului specializat, ASCDMSS a asigurat consultanţa de specialitate cu ocazia demersurilor care au avut drept rezultat înfiinţarea a două noi Federaţii Sportive (Darts şi respectiv Chanbara), fiind certificată de Ministerul Tineretului şi Sportului ca structură în cadrul Sistemului Naţional de Educaţie Fizică şi Sport din România.
Despre Special Olympics Islanda
SO Islanda sprijină integrarea socială prin sport a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale organizând pe tot parcursul anului antrenamente şi competiţii sportive dedicate persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. SO Islanda este parte dintr-un organism similar ca organizare cu reţeua informală Comitetul Naţional Sportiv SO, are o bogată practică în advocacy, rezultatele fiind atât în domeniul sportului (acces la săli/terenuri/ baze sportive pentru PDI şi antrenorii lor), cât şi în cel al vizibilităţii PDI în comunităţi şi la nivel naţional.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanţat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparităţile economice şi sociale şi a consolida relaţiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare şi statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorţiul compus din Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Fundaţia pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi, Fundaţia PACT şi Frivillighet Norge, care acţionează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE şi Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societăţii civile şi a cetăţeniei active şi creşterea capacităţii grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmăreşte dezvoltarea pe termen lung a sustenabilităţii şi capacităţii sectorului societăţii civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetăţeniei active şi a drepturilor omului şi consolidând în acelaşi timp relaţiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. Pentru mai multe informaţii despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesaţi www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informaţii despre Granturile SEE şi Norvegiene, accesaţi www.eeagrants.ro.
Sursa:Comunicat Fundatia Special Olympics din Romania