Depistaţi la volan, deşi consumaseră băuturi alcoolice, substanţe psihoactive sau nu deţineau prmis de conducere.  Un tânăr a fost reţinut pentru 24 de ore
La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 07:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Comarnic, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, au oprit, pentru control, în comuna Secăria, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Valea Doftanei. 
Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Ulterior, în jurul orei 15:15, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza municipiului, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti- Biroul Rutier, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe Bulevardul Republicii. 
Întrucât iniţial conducătorul auto nu a oprit, poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, şoferul oprind la scurt timp, după aproximativ 100 de metri. 
La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiu. 
Întrucât acesta avea un comportament suspect a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Ulterior tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. 
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat faptul că tânărul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
Ba mai mult, poliţiştii au constatat şi faptul că valabilitatea numerelelor provizorii de circulaţie este expirată din cursul anului trecut. 
Astfel, în baza probatoriului administrat, faţă de tânăr a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
 
Tot ieri, în jurul orei 17:45, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte, în timp ce acţionau cu aparatul radar pe Drumul Naţional 1A, în oraş, au depistat un autoturism al cărui conducător auto circula cu viteza de 72 km/h (+22 km/h peste limita legală). 
Poliţiştii au procedat la oprirea regulamentară a autoturismului, conducătorul auto fiind identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 55 de ani, din comună Izvoarele. 
Întrucat acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Sursa:IJP Prahova
Foto ilustrativ/arq.ro