Judetul Prahova. Infracţiuni la regimul rutier constatate de către poliţiştii prahoveni
La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 10:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Mizil, au fost sesizaţi despre faptul că la intersecţia străzilor Mihai Bravu cu Avram Iancu din oraş, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. 
 
Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 50 de ani, din judeţul Brăila, în timp ce se deplasa pe strada Mihai Bravu din oraş, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unui imobil. 
 
Având în vedere faptul că bărbatul emana halenă, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
 
În urma evenimentului rutier, bărbatul nu a suferit vătămări corporale. 
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Seara trecută, în jurul orei 19:00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Blejoi, au fost sesizaţi de către o femeie despre faptul că în timp ce se afla pe Şoseaua Vestului din municipiu, ar fi fost agresată de soţul său, ulterior acesta plecând cu autoturismul personal, aflându-se sub influenţa alcoolului. 
 
În baza sesizării, s-a constituit un filtru rutier, bărbatul în cauză fiind oprit de poliţişti pe Drumul Naţional 1, la intersecţia cu DJ 155, stabilindu-se faptul că are vârsta de 68 de ani şi este domiciliat în municipiul Bucureşti. 
 
Întrucât la înmânarea documentelor solicitate bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, unde a refuzat cele două recoltări. 
 
În urma verificărilor efectuate, agresiunea sesizată de femeie nu s-a confirmat, între cei doi soţi existând doar un conflict verbal, motiv pentru care, bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr.61/1991 pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice. 
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
 
Noaptea trecută, în jurul orei 01:30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Apostolache, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza de competenţă, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Bălţeşti. 
Poliţiştii au solicitat conducătorului auto documentele personale şi pe cele ale autoturismului, tânărul declarând ca are la el numai certificatul de înmatriculare al vehiculului. 
Având în vedere acest aspect, au fost efectuate verificări în bazele de date, stabilindu-se faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
Cercetările sunt continuate de poliţişti, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
 
Sursa:IJP Prahova