Peste 400 de persoane şi familii vulnerabile din Ploieşti au primit sprijin pentru integrare socială

Peste 400 de persoane şi familii din Ploieşti şi zonele adiacente, aflate în dificultate, au beneficiat de sprijin pentru integrare socială, educaţională şi profesională în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2017 în cadrul proiectului „Servicii integrate pentru familii din zone dezavantajate”, coordonat de Organizaţia Umanitară CONCORDIA şi co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă, cu o sumă de peste 157.000 de CHF.

Proiectul a avut mai multe categorii de beneficiari, cu vârste şi nevoi sociale diferite. Pe durata proiectului am lucrat cu profesori din mai multe instituţii şcolare, am derulat campanii de informare şi am organizat echipe de teren formate din specialişti pentru a identifica persoanele care aveau nevoie de sprijin. Astfel, am desfăşurat pe durata celor doi ani o serie de activităţi, de la suport educaţional, până la sprijin în vederea găsirii unui loc de muncă sau asistenţă în vederea accesării unor servicii publice. Aşa cum este tradiţia organizaţiei, nu a existat un pachet standardizat de servicii sociale, ci am oferit pentru fiecare caz în parte asistenţa care a fost necesară”, declară Valentina Ion, manager proiect. 

Astfel, pe durata celor doi ani, în Centrul de servicii pentru copii şi familii Casa ALEXANDRA, al Organizaţiei CONCORDIA, au primit asistenţă educaţională peste 70 de copii, de la cei de vârstă preşcolară, până la cei de liceu. Aici elevii şi-au putut face temele pentru acasă cu ajutorul pedagogilor implicaţi în proiect, primind, unde a fost cazul, asistenţă în vederea recuperării carenţelor şcolare, consiliere psihologică şi consiliere logopedică. De asemenea, copiii au fost implicaţi în diverse activităţi extraşcolare: excursii, vizite la muzee, tabere, participări la diverse spectacole artistice, cor, dans de societate, pantomimă, quilling etc.

La capitolul abandon şcolar, din păcate, România este printre ţările europene cu cele mai îngrijorătoare cote. Proiectul pe care l-am derulat a cuprins şi acest aspect şi am lucrat pe durata lui şi cu peste 20 de tineri cu vârste între 16 şi 18 ani care nu aveau perspective clare  cu privire la continuarea educaţiei, din diverse cauze, de la sărăcie, până la lipsa încrederii în sine şi a interesului membrilor familiei. O parte dintre aceştia au fost sprijiniţi să-şi continue studiile liceale sau post-liceale, iar alţii au urmat cursuri de calificare profesională. Cei care între timp au împlinit vârsta de 18 ani au fost ajutaţi să meargă la facultate ori să-şi găsească un loc de muncă”, mai spune managerul de proiect.

De asemenea, organizaţia a asigurat prin acest proiect servicii de consiliere şi informare pentru găsirea unui loc de muncă pentru mai mult de 240 de adulţi.

Serviciile dedicate persoanelor adulte, aici vorbim de persoane de peste 18 ani, s-au furnizat către membri ai familiilor copiilor care au participat la activităţile centrului de zi. Am insistat pe caracterul integrat al serviciilor pentru familie, dar am avut şi beneficiari individuali. Aproape un sfert din numărul acestora s-au înscris şi la cursuri de calificare profesională organizate în Mun. Ploieşti de către furnizori autorizaţi. Cursurile pe care le-au urmat aceştia, dar şi tinerii cu vârste între 16-18 ani pe care i-am sprijinit, au fost în domenii precum cofetăria, ospătăria, brutăria, frizeria, cursuri de masaj, make-up, manichiură, etc.”, explică  Elena Matache, director executiv programe şi proiecte al organizaţiei.

De asemenea, în cadrul proiectului s-au asigurat servicii pentru 95 de familii din Ploieşti şi localităţile din imediata proximitate, cu ajutorul echipei mobile formate din asistent medical, asistent social, operatori de teren şi consilierul profesional.

Pentru fiecare dintre aceste familii s-a întocmit un plan de intervenţie, cuprinzând propuneri pentru mai mulţi membri ai familiei, iar unde a fost cazul, şi pe mai multe niveluri de intervenţie. Astfel, în funcţie de specificul nevoilor fiecărei familii, specialiştii din cadrul organizaţiei au oferit consiliere socială în vederea accesării unor servicii publice, consiliere medicală pentru mamele cu bebeluşi, consiliere pentru igienă, pentru înscrierea la medicul de familie sau obţinerea de programări la anumite specialităţi. În unele cazuri a fost nevoie de consiliere în vederea obţinerii certificatelor de orientare şcolară pentru copiii cu deficienţe de învăţare.

***

Despre CONCORDIA

Organizaţia Umanitară CONCORDIA este o organizaţie independentă, neguvernamentală şi nonprofit, activă la nivel internaţional, care are ca misiune susţinerea familiilor aflate în dificultate şi (re)integrarea socială (familială, şcolară, profesională) a copiilor, tinerilor şi adulţilor, spre o viaţă autonomă şi responsabilă.

Proiectele noastre se derulează în Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii – Rahtivani, Judeţul Prahova, şi se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane numai în 2016.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.concordia.org.ro.

Despre Programul de Cooperare Elveţiano – Român

Asistenţa financiară elveţiană îşi propune să contribuie la reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, cât şi între diferitele regiuni de dezvoltare ale statelor beneficiare. Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.swiss-contribution.ro şi www.swiss-contribution.admin.ch/romania.

 

Foto si video :www.republiknews.ro