POLITIA RUTIERA PRAHOVA.ACŢIUNILE BLITZ AU FOST INTENSIFICATE
Pe tot parcursul zilei de ieri, 26 august a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat 7 acţiuni de tip ’’BLITZ’’, pe mai multe intervale orare, pe Drumul Naţional 1, pe raza municipiului Câmpina şi pe raza comunelor Râfov,  Sângeru şi Şirna. 
Obiectivul acţiunilor a fost combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări grave, cu accent pe depistarea conducătorilor auto care nu respectarea regimului legal de viteză sau care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. 
Pe tot parcursul zilei au fost controlate peste 300 de autovehicule şi au fost efectuate peste 90 de testări cu aparatul etilotest, respectiv 15 testări cu aparatul DrugTest. 
De asemenea, au fost aplicate peste 115 sancţiuni contravenţionale, 40 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. 
Valoarea sancţiunilor este de aproximativ 32.600 de lei. 
În urma abaterilor constatate, au fost reţinute 3 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.  
Vă reamintim faptul că poliţiştii rutieri prahoveni sunt în permanenţă pe drumurile publice din judeţ pentru menţiunea unui climat optim de siguranţă rutieră,prin depistarea tuturor participanţilor la traficul rutier care nu respectă prevederile legale. 
 
Recomandăm tuturor participanţilor la trafic să respecte normele de circulaţie, indiferent de calitatea avută –conducător auto, pieton, biciclist, etc., pentru călătorii cât mai sigure!
 
Sursa:IPJ Prahova