
Federaţia Poliţiştilor de Penitenciare a continuat protestele declanşate săptămâna trecută şi, alături de partenerii sindicali, astăzi, a fost pichetat sediul Guvernului României, incepând cu orele 10.00, precum şi sediile partidelor politice ale PSD şi PNL. Sindicaliştii au strigat: „PSD şi PNL aceeaşi mizerie !!!”
Aproximativ 300 de sindicalişti şi-au manifestat nemulţumirile şi au promis că va urma o toamna interesantă, plină de proteste. Aceştia au subliniat că mitingul poliţiştilor din penitenciare este "unul al restanţelor", fiindcă niciunul dintre drepturile revendicate nu trebuie dat în plus, ca drept nou, printr-o lege nouă.
Principalele revendicări vizează acordarea integrală a diferenţelor salariale restante (Legea 153/2017), majorarea salariilor de funcţie cu 15% similar cu salariaţii din alte ministere, actualizarea normelor legale de hrană şi echipare cuvenite, actualizarea cuantumurilor drepturilor plafonate începând cu anul 2010 şi indexarea pensiilor militare corelat cu inflaţia reală.
„Ne menţinem revendicările avute, pe care le considerăm de bun simţ, ancorate în realitatea socială:
-Aplicarea integrală a legii salarizării (Guvernul României având restanţe faţă de noi),
-Actualizarea la zi a drepturilor ingheţate la nivelul anilor trecuţi,
-Indexarea pensiilor militare,
-Condiţii de muncă decente.” A declarat vicepresedinte Federaţia Poliţiştilor de Penitenciare,
Adrian Grigoroiu.
O delegaţie formată din reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP) şi Sindicatului Poliţiştilor Europeni Europol este aşteptată la Guvern, pentru a-şi prezenta revendicările, au anunţat reprezentaţii celor două organizaţii, care au protestat miercuri în faţa Ministerului Muncii.
Sursa:Comunicat S.N.P.P.