
La data de 2 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, în colaborare cu autorităţile germane, au reuşit identificarea mai multor persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de furt şi tăinuire.
9 bărbaţi au fost reţinuţi, ulterior, faţă de 8 dintre aceştia fiind luată măsura arestării preventive, iar faţă de al 9-lea fiind dispusă măsura controlului judiciar.
De asemenea, la data de 4 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în staţiunea Buşteni, la domiciliile unui alt bărbat bănuit de comiterea faptelor, la cele două locaţii fiind identificate şi indisponibilizate mai multe telefoane mobile, laptopuri, precum şi sume de bani.
În cadrul activităţilor de cercetare desfăşurate, au fost indisponibilizate o autoutilitară, cu care ar fi fost transportaţi europaleţii, un autoturism şi 76.000 de euro.
În acelaşi caz, în baza schimbului de informaţii dintre autorităţile române şi cele germane, la data de 3 mai a.c., poliţiştii din Prahova au identificat, în curtea unui imobil din staţiunea Buşteni, 4 europaleţi încărcaţi cu injectoare.
Tot în baza schimbului de informaţii, pe teritoriul Germaniei, au fost prinşi în flagrant delict 6 cetăţeni români, în timp ce ar fi sustras 4 europaleţi încărcaţi cu injectoare.
În fapt, în perioada martie 2021- aprilie 2022, cei 9 bărbaţi bănuiţi de comiterea faptelor, 7 români şi 2 italieni, ar fi sustras dintr-un depozit al unei firme constructoare de injectoare de maşini, de pe teritoriul Germaniei, 40 de europaleţi încărcaţi cu injectoare.
Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 3,3 milioane de euro.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova.
Sursa:IJP Prahova
Foto ilustrativ/jjurnalgiurgiuvean.ro/