Campanie de strângere de fonduri pentru secţia de Boli Infecţioase a SJU Ploieşti organizata de jurnalista Oana Despa
Încă din primele etape ale epidemiei, în România, secţiile de Boli Infecţioase ale spitalelor au fost greu încercate. Iar, pe zi ce trece, presiune este tot mai mare. Oana Despa, prin Asociaţia Zi de Bine, a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru secţia de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, subliniind nevoia uriaşă de echipamente de protecţie, pe fondul consumului foarte mare în cazul pacienţilor infectaţi cu COVID-19.
 
"Spitalele din provincie fac cu greu faţă fluxului mare de pacienţi infectaţi cu COVID 19. Tratarea şi îngrijirea lor pe perioada spitalizării presupun un consum mare de echipamente de protecţie: măşti, vizete şi combinezoane. Secţia de Boli Infecţioase de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti are nevoie permanentă de consumabile. Pentru un singur pacient, se pot consuma până la 15 echipamente complete. Este nevoie de susţinere din partea tuturor şi, de aceea, am considerat necesară demararea unei astfel de campanii de strângere de fonduri" este mesajul Oanei Despa, în contextul campaniei.
 
Acesta a lansat un apel către cetăţeni şi pe pagina sa de Facebook: "Nu v-am cerut niciodată ceva pentru mine. Nu am iniţiat niciodată astfel de campanii. În general, cred că e bine ca oamenii să facă singuri ce au de făcut, nu să ceară. A venit momentul în care, până şi eu, am ajuns să cred că SOLIDARITATEA este cea mai bună dovadă de iubire a celorlalţi. Vă rog astăzi ca, împreună, să ajutăm Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului de Urgenţă Ploieşti să treacă peste confruntarea pe care o are în faţă, confruntare care se numeşte COVID-19. Azi, la Ploieşi, sunt internaţi în jur de 30 de oameni, confirmaţi sau suspecţi. Unul, mai grav, a fost deja transferat la Bucureşti. Ca să se protejeze corect, angajaţii spitalului schimbă un costum complet - mască, vizetă, combinezon - la fiecare intrare în fiecare salon. Nu există "refolosibile". Deja, personalul medical are propria strategie ca să facă economie de materiale, pentru că nu are suficiente pentru ce va veni. Eu cred că nu economia de materiale ne va ajuta să trecem cât mai bine de asta, ci ajutorul cât de mic pe care noi, ceilalţi, îl dăm lor. Am 12.000 de urmăritori. Nu sunt multi, dar dacă fiecare ar dona câte 2 lei, am strânge măcar ceva. Ştiu că mulţi ploieşteni sunt departe de casă şi că ar vrea să îi ajute. Şi mai ştiu că mă veţi ajuta să dăm vestea cât mai departe şi că suntem mulţi şi buni. Dacă am fost incoerentă, îmi cer iertare. Vă rog doar să donaţi. Şi să daţi share".
 
Până luni dimineaţă, 54 de persoane au răspuns apelului acesteia şi au donat aproape 5.000 de lei.
 
Pagina dedicată campaniei o găsiţi AICI