BOLILE  MÂINILOR MURDARE
 
Cine mai stă să se gândească la faptul că spălatul pe mâini poate fi la fel de important precum antibioticele sau vaccinurile? Cine ţine cont că apa cu săpun reduce riscul de apariţie a infecţiilor respiratorii cu 25% şi a diareei infecţioase cu până la 50%? Pentru că procentul celor care chiar se spală pe mâini cu apă şi săpun ori de câte ori pot este destul de mic, iată cum 80% din bolile infecţioase precum gripa, hepatita, infecţiile respiratorii, parazitozele sau bolile digestive reuşesc să se răspândească lejer. Din nefericire, cel mai mult au de suferit copii.
 Poate că ar fi mai bine dacă am fi precauţi. Căci microbilor şi virusurilor le place umiditatea. Şi supravieţuiesc într-un astfel de mediu zile întregi. Aşa se face că, deşi o suprafaţă poate părea curată, aceasta este gazda multor bacterii dăunătoare. Prin urmare, dezinfecţia joacă un rol important în igiena personală, dar şi a locuinţei. 
 Virusurile sunt diferite de bacterii. Sunt extrem de mici şi au nevoie de o gazdă pentru a se reproduce. Odată instalate în organism, produc boli. Chiar şi o particulă de virus e suficientă pentru a te îmbolnăvi. Iată de ce spălarea frecventă a mâinilor şi dezinfectarea suprafeţelor sunt măsuri importante pentru combaterea răspândirii bolilor. Mai mult, trebuie luate măsuri sporite de precauţie acolo unde există copii, persoane în vârstă, femei însărcinate, bolnavi cronici, al căror sistem imunitar este destul de slab. Prin urmare, să ne intre bine în cap: apa cu săpun poate fi utilizată oricând şi în orice cantitate. Nu face rău, ci mult bine! Spălatul pe mâini este de fapt arma redutabilă împotriva infecţiilor. Iar copiii învaţă asta de la noi. Unde mai pui că, în zilele noastre, avem la dispoziţie şi dezinfectante destinate distrugerii microbilor de pe mâini, chiar şi când nu avem la dispoziţie apă sau prosoape. Fereşte-te de inamici! Când avem de-a face doar cu o gripă, o răceală mai puternică sau vreo viroză căreia i se poate veni de hac relativ uşor, parcă situaţia nu e chiar aşa de rea. Numai că, în ultimii ani, s-a descoperit că mâinile murdare pot aduce afecţiuni dintre cele grave. 
Să facem cunoştinţă:
 1.Criptosporidioza este una din cele mai comune boli transmise de apa contaminată. Bacteria ajunge în intestin, atacă mucoasa şi declanşează o boală diareică ce poate fi letală la bătrâni şi copii. Afectează şi sistemul imunitar. Bine de ştiut e faptul că bacteria este rezistentă chiar şi la clor. Nu există un tratament sigur pentru ea şi antibioticele au rezultate doar în unele cazuri. 
2.  Salmonella e ştiută drept „mama” febrei tifoide. A revenit în atenţie prin intermediul cărnii infestate şi a alimentelor alterate. Diareea, durerile abdominale, voma şi febra sunt doar câteva dintre simptomele care ar trebui să te trimită imediat la medic. Partea proastă e că evoluează în diverse forme, precum gastrită, gastroenterită, enterită, enterocolită, gastroenterocolită.
RECOMANDĂRI
Dragoş Bucur a povestit acum despre boala cu care a fost diagnosticat în anul 2002 şi care i-a schimbat viata 
3.  Escherichia coli, ştiută şi ca E.coli, atacă ficatul şi rinichii şi poate duce la sindromul hemolitic-uremic. De la o banală intoxicaţie alimentară se poate ajunge pe patul de spital cu un prognostic rezervat din partea medicilor. Cauzează diaree hemoragică şi se simte bine pe suprafaţa fructelor şi a legumelor. 
4.  Meningita poate fi şi ea cauzată de bacterii. Acestea inflamează meningele şi se transmit prin picături de salivă sau secreţii nazale. 
5.  Hepatita A este de multă vreme catalogată ca fiind „boala mâinilor murdare”. Febra, durerile musculare, îngălbenirea pielii şi a albului ochilor sunt caracteristice bolii. Doar că unele persoane nu prezintă niciun simptom şi astfel transmit virusul mai departe. În timp, hepatita distruge ficatul.  
Boala mâinilor murdare” este denumirea populară a hepatitei virale de tip A. „Aceasta este o inflamaţie acută a ficatului, produsă de unul dintre virusurile hepatice, primul care a fost identificat. Evoluţia acestui tip de hepatită este de tip acut, adică se vindecă fără să se cronicizeze. Acest lucru nu face ca boala să fie mai puţin periculoasă sau să fie de ignorat''.
Virusul hepatitei virale de tip A se transmite prin mecanism fecal-oral. Poarta de intrare este digestivă, iar sursa este reprezentată de apa sau un aliment contaminat cu acest tip de virus.În timpul infecţiei, organismul elimină virusul atât prin urină cât şi prin fecale.
In prevenirea îmbolnăvirii de hepatită virală de tip A este nevoie, pe lângă măsurile luate de oamenii sănătoşi, şi prevenirea răspândirii bolii printr-un comportament adecvat legat de gestionarea reziduurilor biologice. Este foarte important de precizat că boala evoluează de obicei în focare epidemice.
3 simptome care trădează "boala mâinilor murdare" Sunt afectate, mai ales:
persoanele care ignoră regulile elementare de igienă
colectivităţilecare sunt constrânse să consume apă din surse care nu pot fi verificate
Medicul recomandă ca „în cazul în care avem în preajma noastră un bolnav de hepatită A, deja diagnosticat, este important să ne reamintim mecanismul de transmitere a bolii şi să păstrăm o igienă strictă, fără să utilizăm vesela sau alte obiecte care au fost folosite înainte de pacientul bolnav.  Din fericire, prevenirea îmbolnăvirilor cu hepatita virală de tip A se poate face şi prin vaccinare, la orice vârstă.”
 Care sunt simptomele acestei boli. Am aflat că debutul hepatitei virale A este polimorf. „Ficatul, pe lângă faptul că este cel mai mare organ din organism, este şi unul fără de care nu se poate trăi, iar afectarea lui, prin orice mecanism, inclusiv prin cel al infecţiei virale creează mari probleme de sănătate. De obicei, semnul de afectare hepatică recunoscut de întreaga populaţie este icterul, îngălbenirea pielii şi a mucoaselor.”
Simptomele pot să sugereze afecţiuni:
osteo-articulare (debutul pseudo-reumatismal)
respiratorii (debutul pseudo-viral)
mai frecvent gastro-intestinale (pseudo-ulceros)
În toate cazurile, starea generală a pacientului se agravează rapid, pe primul plan fiind fatigabilitatea (oboseala accentuată), însoţită de toleranţă digestivă scăzută, mai ales la alimentele care se digeră cu dificultate, sau cu conţinut crescut de conservanţi sau coloranţi (foarte cunoscutele „E-uri”).”
Ca măsură de prevenţie, părinţii trebuie să aibă grijă, în primul rând să-şi vaccineze copii şi împotriva hepatitei virale A.
„Acest vaccin, spre deosebire de cel pentru hepatita de tip B, care este inclus în schema obligatorie de vaccinare, este unul opţional. Dacă vaccinarea nu a fost efectuată iar copilul a fost într-o comunitate în care au existat cazuri de hepatita virală A, şi prezintă semne de afectare a stării generale, chiar înainte de a se îngălbeni, trebuie să se adreseze de urgenţă medicului infecţionist, care să precizeze, prin minime investigaţii paraclinice suspiciunea de contaminare cu virus hepatic A, şi să se administreze ser specific, pentru a preveni dezvoltarea bolii. Dacă însă boala s-a instalat, copilul în primul rând trebuie să fie scos din comunitate, cu avertizarea acesteia privind afecţiunea prezentă, şi instalarea unui regim de cruţare de orice suprasolicitare.
3 simptome care trădează "boala mâinilor murdare" 
Este foarte important de precizat faptul că NU EXISTĂ TRATAMENT pentru hepatita virală de tip A.in consecinţă, trebuie aşteptat ca organismul singur să elimine virusul, iar funcţia hepatică se susţine doar cu o alimentaţie corectă, hiperproteică şi discret hipercalorică, dar uşor digerabilă. Se vor administra medicamente doar pentru a trata eventualele complicaţii, dar având grijă la riscul de hepatotoxicitate al acestora. Deşi nu şi-a dovedit întru totul utilitatea, vitaminoterapia este administrată în majoritatea cazurilor. Este preferabil ca elementele nutritive necesare refacerii structurii ficatului să se obţină dintr-o alimentaţie corectă şi mai puţin din grupa aşa-ziselor medicamente hepatotrofice şi hepatoprotectoare.
IGIENA ÎNSEAMNĂ SĂNĂTATE .
„Singura soluţie pentru prevenirea îmbolnăvirii este igiena riguroasă, atât cea  personală, cât şi a suprafeţelor şi a obiectelor din casă. Prin activităţi de curăţenie şi dezinfectare, virusurile, bacteriile, paraziţii şi fungii sunt distruşi. Fără suprafeţe umede şi murdare, microorganismele nu pot supravieţui”, spune dr. Graţiela Ţârdei. „Virusurile gripale şi ale răcelilor se răspândesc foarte uşor de la un individ la altul şi pot induce boala indiferent de sezon. Sunt periculoase pentu toate grupele de vârstă, dar efectele asupra celor mici pot fi mai severe din cauza imunităţii lor în formare. De aceea, copiii trebuie protejaţi de suprafeţele insuficient curăţate sau dezinfectate.
 SURSA:dr. Ana Culcer
               Radu Cristian Popescu  Medic Primar în Medicina de Familie