Comunicat  Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). ”Pacienţii cu arsuri vor putea beneficia de consiliere psihologică şi fizioterapie”
Avem datoria faţă de pacienţi să facem tot ce ţine de noi pentru a îmbunătăţi continuu calitatea serviciilor pe care aceştia le accesează.
Astfel, CNAS - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a iniţiat procesul prin care pacienţii cu arsuri vor putea beneficia de servicii de consiliere psihologică şi psihoterapie şi vor avea acces la fizioterapie, conform unui plan recomandat de medicul de medicină fizică şi de reabilitare. 
Andrei Baciu, preşedintele CNAS: „Avem două propuneri iniţiale care vor ajuta concret pacienţii cu arsuri. Suntem conştienţi că aceste două servicii suplimentare care vor fi decontate de CNAS nu rezolvă toate problemele pacienţilor cu arsuri. Nici pe departe.
Dar astfel de servicii medicale sunt lucruri concrete şi utile care fac bine pacienţilor cu arsuri şi de care aceştia vor putea beneficia în perioada imediat următoare.
Am avut deja o primă întâlnire cu organizaţiile de pacienţi, acest dialog va fi unul permanent.
Am discutat şi cu medici care tratează pacienţii cu arsuri şi cu profesioniştii din sănătate care se ocupă de acest subiect. De altfel, solicităm propuneri de la toţi factorii interesaţi, în acest proces consultativ prin care ne dorim în perioada următoare să identificăm împreună tot ce poate face CNAS în plus pentru pacienţii din România.
Rămânem în contact cu asociaţiile de pacienţi. 
Mulţumesc Ministerului Sănătăţii pentru deschidere şi sprijin. 
Menţionăm că proiectul se află în prezent în transparenţă decizională.”
Proiectul poate fi citit AICI:
Foto ilustrativ