Lupii galbeni au plecat neînvinşi  de la Sf. Gheorghe.Sepsi OSK – PETROLUL PLOIEŞTI 0-0

 Petrolul a plecat neînvinsă de la Sf. Gheorghe şi aşteaptă desfăşurarea meciurilor etapei a 15-a pentru a afla dacă va începe returul sezonului regulat de pe poziţie de play-off.

 

A fost 0-0 pe „Sepsi Arena”, după un meci în care tabela de marcaj a părut să reflecte fidel, la final, modul în care s-au derulat ostilităţile pe teren, timp de 90 de minute. Şi asta pentru că niciuna dintre cele două echipe n-a părut dispusă să rişte pentru un sprint decisiv, rezultând, astfel, un meci mai degrabă tacticizat, totodată relativ sărac în faze de poartă.

Sepsi a avut şansele primei părţi, la şuturile din afara careului expediate de către Ştefănescu (9) şi Oroian (10), la care Zima a avut răspunsul potrivit, iar Petrolul a replicat cu o defensivă exactă, şi cu un joc prin care a căutat să neutralizeze intenţiile ofensive ale gazdelor. Spre final, „lupii” puteau să dea lovitura, la şutul centrare al lui Omrani, respins de sub transversală de către Niczuly, şi cam aşa s-a scris poveste ultimului meci al turului sezonului regulat, încheiat cu un rezultat una peste alta pozitiv, înscris în nota a ceea ce a reuşit trupa lui Florin Pîrvu în această primă parte a primei jumătăţi de campionat.

Cu 21 de puncte adunate în 15 etape, Petrolul stă, deocamdată, pe locul cinci în clasament, dar aşteaptă desfăşurarea ultimelor jocuri ale rundei pentru a şti cu exactitate poziţia de pe care va aborda returul sezonului regulat. Iar parte a doua a acestei faze a Superligii va începe săptămâna viitoare, atunci când echipa noastră va merge la Cluj, pentru meciul cu Universitatea, ce se va desfăşura sâmbătă, de la ora 14.00.

Foto: Bogdan Balas.

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Petrolul 0-0

Sepsi OSK: Niczuly – Oroian, Bălaşa, Ninaj (60 C. Matei), Ştefan – Alimi, Kecskes – I. Gheorghe (75 R. Varga), Aganovic (88 Rondon), Ştefănescu – Safranko (60 Debeljuh). Antrenor: Liviu Ciobotariu.

FC Petrolul: Zima – D. Radu (83 Rădulescu), Papp, Meijers (cpt), Huja, Dumitriu – Jair, Jefferson (65 Seto), Diomande (71 Omrani), Grozav (83 Pedro Almeida)- Musi (65 Abuashvili). Antrenor: Florin Pîrvu.

Cartonaşe galbene: Oroian (7), Ninaj (52) Fl. Ştefna (88)/Jefferson (12), Dumitriu (60), Omrani (87), Papp (90).

Au arbitrat: Horaţiu Feşnic – Valentin Avram şi Alexandru Cerei.

Rezervă: Cătălin Buşi.

Arbitru VAR: Nicuşor Fluieran.

Arbitru AVAR: Vladimir Urzica.

Observatori: Augustus Constantin şi Viorel Anghelinei.

Sursă: https://fcpetrolul.ro/sepsi-osk-fc-petrolul-0-0-inca-un-hop-trecut-cu-bine/