
Petrolul Ploieşti a învins formaţia de ligă secundă Chindia Târgovişte cu scorul de 2-0 (1-0), marţi seara, în deplasare, într-o partidă din Grupa A a Cupei României la fotbal.
Georgianul Ghiorghi Abuaşvili a deschis scorul in minutul 20, marcând primul său gol pentru ploieşteni. În minutul 88, fundaşul Marian Huja a parafat victoria “Lupilor Galbeni”.
De menţionat că, Chindia a avut două bare în prima repriză, prin elveţianul Matteo Fedele, în minutul 10 şi croatul Ante Zivkovic în minutul 26.
ECHIPE DE START:
Petrolul: Eşanu – Doua, Garutti, Huja, Radu – Abuashvili, Jeferson, Diomande, Musi – Roman, Petrovic
Rezerve: Gavrilaş, Dumitriu, Pedro, Seto, Mitrov, Rădulescu, Vraciu, Grozav, Omrani
Antrenor: Florin Pârvu
Chindia: Popescu – Romeo, Rutjens, Dinu, Anişorac – Cojocaru, Boţogan, Fedele, Ursu – Matiş, Zivkovic
Antrenor: Vasile Miriuţă
Brigada de arbitri a fost formată din: Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Nicuşor Marin (Suseni/Argeş), Daniel Vlase (Galaţi); al patrulea oficial: Marius Naidin (Piteşti)
Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) – CCA, Daniel Miodrag Mihai (Bucureşti) – FRF
Peste 500 de suporteri au luat cu asalt stadionul “Eugen Popescu” din Târgovişte, tot sectorul rezervat oaspeţilor a fost plin, după succesul de la Târgovişte, Petrolul se îndreaptă spre sferturile de finala ale Cupei României.
De menţionat şi faptul ca pentru ploieşteni a debutat în repriza secundă francezul Billel Omrani, fostul atacant de la CFR Cluj şi FCSB.
Sursă foto – Doru Alexiu , FC Petrolul , FCP- Edits