Au fost puse în vânzare bilete pentru meciurile  cu FCSB şi FC Botoşani
 
Clubul nostru a demarat procedura de comercializare a biletelor pentru următoarele două partide de pe teren propriu din Superliga României, cele cu FC FCSB (sâmbătă, 28 octombrie, ora 20:30, etapa 14) şi FC Botoşani (ora şi data urmează să fie stabilite, meciul se va disputa în intervalul 24-27 noiembrie, în cadrul etapei a 17-a).
 
Important! Biletele vor fi vândute doar sub forma de pachet, urmând să asigure accesul pentru ambele întâlniri!
Nu va exista posibilitatea de a fi procurate, individual, tichete doar pentru unul dintre cele două jocuri!
 
În acest sens, va fi emis un singur bilet, ce va trebui prezentat în momentul accesului la meciul cu FCSB şi, obligatoriu, păstrat pentru accesul pe stadion şi la întâlnirea cu FC Botoşani.
Păstrarea în bune condiţii reprezintă responsabilitatea posesorului, nefiind posibilă eliberarea unui alt tichet în caz de pierdere sau deteriorare.
 
Dat fiind faptul că jocul cu FC FCSB va fi unul cu grad ridicat de risc, pe bilete vor fi inscripţionate numele cumpărătorilor şi CNP-ul, fiind necesară, astfel, prezentarea unui act de identitate.
 
Preţurile pachetelor de bilete ce vor asigura accesul la meciurile cu FC FCSB şi FC Botoşani vor fi următoarele:
 
Peluze – 30 lei;
Tribuna II – 70 lei;
Tribuna I – 90 lei;
Tribuna 0 – 120 lei;
În prima fază, tichetele pot fi achiziţionate online, accesând www.entertix.ro (aici), iar de joi, 19 octombrie, acestea vor putea fi găsite şi la casa de bilete a stadionului, programul fiind următorul:
 
– joi, 19 octombrie: orele 10.00 – 18.00
 
– vineri, 20 octombrie: orele 10.00 – 18.00
 
– luni, 23 octombrie – vineri, 27 octombrie: orele 10.00 – 18.00
 
– sâmbătă, 28 octombrie: orele 10.00 – 20.30.
 
Programul caselor de bilete poate suferi modificări, în funcţie de disponibilitatea biletelor.