Egal frumos pe „Ilie Oana”, în prima etapă a Superligii 2023-2024.PETROLUL PLOIEŞTI-U Cluj Napoca 1-1
„Lupii Galbeni & Şepcile Roşii” au remizat spectaculos la Ploieşti intr-un meci cu multe ocazii în prima etapă din SuperLiga. S-a terminat 1-1, deşi Constantin Budescu a ratat un penalty în repriza secundă.
Meciul dintre cele două formaţii a fost unul marcat cu ocazii deoparte şi de alta.
Oaspeţii au deschis scorul la Ploieşti în minutul 14, prin Chipciu, care a şutat la colţul lung după o pasă primită de la Dan Nistor.
Petrolul a replicat prin golul reuşit de Alexandru Musi, în minutul 29, din pasa lui Ţicu. Clujenii au mai avut o bară, în minutul 45+2, prin Popadiuc, iar ploieştenii au replicat prin bara lui Grozav, din minutul 49.
În minutul 56 arbitrul Marcel Bîrsan a dictat penalty pentru Petrolul, după un henţ în care al lui Piţian şi după consultarea VAR. A executat Budescu, în minutul 59, dar Gorcea a apărat. Zima a salvat gazdele de la primirea unui gol în minutul 70, la ocazia lui Chipciu, şi meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1.
La scorul de 1-1 între Petrolul şi U Cluj, Andrei Piţian, stoperul ardelenilor, a comis un penalty stupid.
 Constantin Budescu a executat şi a ratat, dar lovitura de pedeapsă trebuia repetată, pentru că Mihai Bordeianu a intrat în careu înainte ca mingea să fie lovită şi a degajat mingea respinsă de portar.
Marian Barbu, arbitrul din camera VAR, nu i-a semnalat „centralului” Bîrsan că Bordeianu, jucătorul care a degajat balonul, era în careu în momentul şutului şi că penalty-ul trebuia repetat!
Arbitrii din teren trebuie să urmărească dacă jucătorii intră în careu la penalty-uri înainte ca mingea să fie lovită. VAR-ul intervine doar dacă fotbalistul intrat prea devreme influenţează faza, aşa cum s-a întâmplat la Ploieşti.
 
Echipele de start la meciul Petrolul – U Cluj.
 
Petrolul: Zima – Doua, Papp, Garutti, Ţicu – Jair, Jefferson, Diomande, Musi – Petrovic, Grozav. Rezerve: Eşanu – Dumitriu, Meijers, Seto, Rădulescu, Budescu, I. Cojocaru, I. Răducan, Mitrov. 
Antrenor: Florin Pîrvu.
U Cluj: Gorcea – Dimitrov, Piţian, Mitrea, Vătăjelu – Bic, Bordeianu – Chipciu, Nistor, I. Stoica – Popadiuc. Rezerve: I. Chirilă – Oancea, Miron, Călugăr, Nagy, I. Filip, Hofman, Tescan, Perianu. 
Antrenor: Anton Petrea.
Astfel, în urma rezultatului înregistrat pe ”Ilie Oană”, ambele formaţii au primit câte un punct. După un joc, ”U” Cluj se află pe locul trei, iar Petrolul pe locul cinci.