
Sezonul 2023-2024 al Superligii stă să înceapă şi pentru Petrolul Ploieşti.
Duminică, de la ora 18.30, echipa noastra va susţine primul meci din noua stagiune, pe „Ilie Oană”, adversară fiindu-i Universitatea Cluj.
Aşteptarea s-a încheiat! După un sezon 2022-2023 peste aşteptări, în condiţiile în care îl aborda ca nou promovată şi s-a confruntat cu destule probleme pe parcurs, Petrolul priveşte, acum, cu încredere şi speranţă către startul noului campionat.
„Suntem înaintea unui campionat foarte dificil, suntem convinşi de asta, dar vrem şi vom continua munca începută în urmă cu şapte ani. Cu siguranţă, Petrolul a crescut şi vine după un an competitional în care, să spunem aşa, şi-a depăşit aşteptările. Ştim pretenţiile fanilor, ştim ce ne asteapta şi credem că suntem pregătiţi pentru noul sezon”, a punctat preşedintele „galben-albaştrilor”, Claudiu Tudor. „Ne dorim să câştigăm şi campionatul, dacă se poate, dar trebuie să fim realişti, iar obiectivul meu este să sărbătorim Centenarul în prima ligă! Apoi, ne dorim stabilitate, iar, în acest moment, clubul este cu salariile la zi, ceea ce cred eu că este lucrul cel mai important, şi aş vrea să-i mulţumesc şi lui Marian Copilu pentru eforturile pe care le face. Cu siguranţă, vom creşte, dar trebuie să o facem corect, nu să ne trezim, la anul, că vom fi cu datorii, aproape de faliment sau, cine ştie, într-o altă ligă”, a mai adăugat oficialul petroliştilor. „Fac un apel către suporteri, să-şi cumpere abonament, să fie alături de echipă, pentru că, până la urmă, Petrolul este o stare de spirit! Avem mare nevoie de sprijinul fanilor, trebuie să susţinem echipa, trebuie să fim uniţi şi, împreună, vom fi mult mai puternici!”, a fost mesajul lui Claudiu Tudor pentru suporterii „galben-albaştrilor”.
Primul adversar din noul campionat este Universitatea Cluj, o echipă care, după campania de achiziţii din această vară, porneşte cu gânduri mari la drum, aşa cum crede şi antrenorul echipei noastre, Florin Pîrvu. „Întâlnim o echipă care, din punctul meu de vedere, a făcut o campanie de achiziţii foarte, foarte bună şi cred că se va bate pentru play-off. A schimbat structura grupului, s-a schimbat şi antrenorul, dar i-am analizat şi ştim ce ne aşteaptă. Noi suntem omogeni, am adus jucatori acolo unde am crezut că avem nevoie şi suntem gata să începem cu bine campionatul. E primul meci, jucăm acasă şi prima impresie conteaza foarte mult. Ne dorim să câştigăm, să obţinem cele trei puncte şi dacă s-ar putea să facem asta pe fondul unui joc care să fie pe placul suporterilor noştri va fi cu atât mai bine”, a spus Florin Pîrvu, cel care, la rândul său, a lansat un mesaj şi pentru suporteri. „Aş vrea să fac un apel către ei să vină şi să ne susţină, să umple stadionul duminică, pentru că avem mare nevoie de sprijinul lor!”.
Nerăbdător să înceapă campionatul este şi „căpitanul” Vali Ţicu, cel care a avut, oricum, un început de vară încărcat, participând cu naţionala de tineret la turneul final al Campionatului European. „Ne aşteaptă un meci foarte important şi ne dorim să pornim cu dreptul! Jucăm acasă, în faţa suporterilor noştri şi, aşa cum se spune, victoriile aduc victorii, aşa că ne dorim să începem cu un succes pentru a avea un plus de moral în acest start de campionat”, a spus Ţicu. „Sezonul trecut am avut rezultate peste aşteptări, iar asta ne obligă să fim cel puţin tot acolo, la acelasi nivel. Dar, eu îmi doresc mai mult, vreau să facem paşi înainte, iar o clasare mai bună decât în stagiunea precedentă este, din punctul meu de vedere, un obiectiv realizabil”, a adăugat jucătorul petrolist.
Pentru primul meci din noua stagiune, Petrolul nu va putea conta pe Christian Irobiso, suspendat pentru două etape, în vreme ce Sergiu Hanca nu va putea evolua din cauza unor probleme de natură medicală.
Partida va începe la ora 18.30, biletele fiind disponibile on-line şi la casa stadionului „Ilie Oană”.
Întâlnirea va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Marcel Bîrsan (Bucureşti) – Vasile Marinescu (Bucureşti) şi Imre-Laszlo Bucsi (Sf. Gheorghe). Rezervă: Ovidiu Haţegan (Arad). Arbitru VAR: Marian Barbu (Făgăraş). Arbitru AVAR: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe). Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) şi Ion Căţoi (Bucureşti).