
Cele cinci jocuri de verificare programate pe durata stagiului din Slovenia şi Austria au fost confirmate, elevii lui Florin Pîrvu având parte de adversari redutabili, în compania cărora vor pregăti debutul stagiunii 2023-2024.
Astfel, Petrolul va întâlni doar formaţii de prim eşalon, printre ele aflându-se şi titrata Panathinaikos Atena, multipla campioană a Greciei. Iată, însă, programul complet.
22 iunie vs KF Skendija Tetovo (Macedonia de Nord)
– de patru ori campioană a Macedoniei (2011, 2018, 2019, 2021) şi de două ori câştigătoare a Cupei (2016, 2018), Skendija a ocupat locul trei în ultima ediţie de campionat şi va juca în calificările din Conference League.
26 iunie vs FK Sarajevo (Bosnia)
– locul patru în ultima ediţie de campionat, dar una dintre cele mai galonate formaţii din istoria fotbalul bosniac. A câştigat de două ori campionatul din fosta Iugoslavia (1967 şi 1985), iar, mai apoi, a fost de cinci ori campioană a Bosniei (1999, 2007, 2015, 2019, 2020) şi de şapte ori câştigătoare a Cupei (1997, 1998, 2002, 2005, 2014, 2019, 2021).
30 iunie vs NK Aluminij Kidricevo (Slovenia)
– a promovat, la capătul ultimului sezon, în prima ligă, după ce s-a clasat pe locul doi în eşalonul secund, câştigând, mai apoi, barajul cu ND Gorica. A avut un parcurs excelent şi în Cupa Sloveniei, acolo unde, din postura de divizionară secundă, a atins faza semifinalelor, fiind eliminată de către campioana NK Ljubljana, totodată echipa care avea să câştige şi trofeul.
4 iulie vs Panathinaikos Atena (Grecia)
– grupare care nu mai are nevoie de prea multe prezentări. De 20 de ori campioană a Greciei şi de 19 ori câştigătoare a Cupei, formaţia condusă de către sârbul Ivan Jovanovic a terminat pe poziţia secundă în ultima ediţie de campionat, luptându-se pentru titlul de campioană cu AEK Atena, până aproape de finalul campionatului. Va juca în fazele preliminare ale Ligii Campionilor.
5 iulie vs NK Osijek (Croaţia)
– a terminat pe treapta a treia a podiumului în ultima ediţie de campionat, după Dinamo Zagreb şi Hajduk Split. Va juca, astfel, în calificările din Conference League. În palmares are o Cupă a Croaţiei, câştigată în 1999.
Stagiul centralizat al „lupilor” a început pe 15 iunie, urmând să se încheie pe 6 iulie.