Claudiu Tudor (Presedinte FC PETROLUL PLOIESTI) ii răspunde lui  Mirko Ivanovski
Pentru că, într-un interviu acordat pentru www.prosport.ro, jucătorul Mirko Ivanovski a lansat o serie de atacuri la adresa clubului Petrolul, dar şi a mea personal, am să apelez la această cale pentru a veni cu precizările necesare.
Decizia despărţirii de Mirko Ivanovski a avut la bază strict randamentul sportiv sub aşteptări pe care el l-a dat în prima parte a sezonului. Pentru transferul său am insistat personal înainte de startul campionatului şi am făcut eforturi pentru a-i satisface pretenţiile salariale, tocmai în ideea în care aveam mare încredere în el şi speram că va fi golgheterul de care echipa avea nevoie.
 Din păcate, evoluţiile sale n-au fost cele dorite, iar faptul că inclusiv spectatorii din tribune îl „taxau” meci de meci ar fi trebuit să-i dea de gândit! 
La Ploieşti, publicul nu este doar un mare iubitor de Petrolul, ci şi un fin cunoscător al fenomenului fotbalistic!
I-am propus, aşadar, o despărţire amiabilă, decizie asumată de către stafful tehnic şi de către conducerea clubului, dar cu care el nu a fost de acord.
 A primit hârtie prin care era liber să-şi găsească un alt angajament, nu a făcut-o până pe data de 4 ianuarie, s-a întors la club şi am reluat discuţiile privind încetarea contractului, în condiţiile în care, oricum, nu mai exista vreo şansă să revină în lotul primei echipe.
Până aici, lucrurile au stat aşa cum le-a relatat şi el. Mai departe, însă, Ivanovski a făcut o serie de afirmaţii total nefondate. Nu l-a ameninţat nimeni, nu a existat nicio discuţie cu el la care să asiste, aşa cum a afirmat, şi „vreo 12 şefi de galerie”, şi, în mod cert, nici nu a încercat cineva să-l păcălească!
 Îi cer, aşadar, public să probeze temeinic toate aceste acuzaţii, inclusiv termenul „pervers” pe care l-a folosit la adresa mea, pentru că, altfel, riscă să păşim pe tărâmul juridic al problemei!
Şi ca să-i răspund la o întrebare pe care a lansat-o cu ocazia interviului din Prosport, îi mai spun doar atât: DA, Petrolul l-a ajutat pe Ivanovski, prin faptul că i-a oferit posibilitatea să revină în prim-planul fotbalului românesc! L-a primit cu braţele deschise, i-a plătit serviciile şi clubul nu i-a rămas cu nimic dator! 
Dar, din păcate, fotbalistic, Ivanovski NU a ajutat Petrolul! 
Lucru pe care, după cum se vede, el nu l-a înţeles. Iar asta ţine, strict, de caracterul fiecăruia. 
Acum înţelegem şi de ce Dinamo a retrogradat cu un astfel de jucător!
 
Foto:Arhiva  fcpetrolul.ro