FC PETROLUL PLOIEŞTI- raport după prima lună de activitate a noii conduceri
Dragi petrolişti,
 
Este obligaţia noastră ca, după o lună de la preluarea mandatului, să venim în faţa voastră cu un raport şi o informare corectă, care să reflecte situaţia la zi a Clubului de Fotbal Petrolul Ploieşti.
După ce veţi parcurge acest text, veţi afla care este situaţia în care se află clubul nostru şi care sunt perspectivele acestuia pe termen scurt, mediu şi lung.
 
La finalul anului trecut, am preluat conducerea executivă a clubului, conştienţi fiind de faptul că ne aflăm în faţa unei situaţii de criză profundă.
 
Această criză era şi este generată exclusiv de două componente:
 
a) decizii manageriale şi economice complet neinspirate, greşite chiar, ale fostei conduceri,
b) decizii/contracte viciate, unele chiar împotriva intereselor clubului, ale fostului departament de marketing.
În timp, acest tip de management defectuos a generat datorii ale clubului în valoare de aproximativ 2,1 milioane de euro, către terţe părţi: de la jucători foşti sau actuali, la bugetul de stat sau diferiţi prestatori de servicii.
 
Ca petrolişti, nu puteam sta pe margine, văzând cum clubul se îngroapă, realmente, în datorii.
 
În efectuarea unei analize cât mai corecte, dar mai ales în evaluarea bonităţii şi perspectivelor clubului pe termen mediu şi lung, am solicitat sprijin. Am beneficiat de expertiza a trei persoane fără de care clubul ar fi intrat, deja, în colaps: domnul Iulian Nica, proprietar al supermarketurilor ”La Cocoş” şi sponsorilor MRS şi Efbet.
 
Le mulţumim şi pe această cale pentru susţinerea fără rezerve pe care au acordat-o şi o acordă clubului Petrolul, iar petroliştii trebuie să ştie cât de important a fost sprijinul lor.
 
Într-o mai mare sau mai mică măsură, alături de ei au mai fost implicaţi oameni cu experienţă certă şi rezultate incontestabile în domenii precum strategie economică, organizare şi resurse umane, marketing şi comunicare, printre care îi enumerăm pe Peluza 1 „Ilie Oană”, Peluza „Latină”, „Maniacs”, „Knot&United”, Robert Burlacu, Bogdan Dinu, Dragoş Machiţescu, Bogdan Păun, Iuliano Ene sau Mircea Dumitrache.
 
Datorită celor menţionaţi, Petrolul Ploieşti are astăzi una dintre cele mai clare structuri de funcţionare şi unele dintre cele mai reduse cheltuieli administrative. Suntem, probabil, clubul de fotbal din România cu cea mai redusă schemă de personal ”TESA”.
 
Cel mai important, avem un foarte bun plan de redresare economică pe termen mediu şi lung, P&L pentru cunoscători, care poate fi pus la dispoziţia oricui vrea să vadă ce afacere solidă este Petrolul.
 
Pe data de 5 ianuarie, am preluat efectiv conducerea executivă a clubului Claudiu Tudor, preşedinte, şi Sevastian Botnari, director executiv.
 
Primele decizii pe care le-am luat au urmărit două obiective:
 
reducerea cheltuielilor, inclusiv prin renegocierea salariilor, în scopul blocării creşterii datoriilor. Am atins acest obiectiv şi, pe lângă plata cheltuielilor curente, am reuşit să blocăm producerea unor datorii suplimentare de aproape 250.000 euro,
rediscutarea contractelor cu actualii sponsori ai echipei, care reprezintă una dintre principalele noastre surse de venituri. Discuţiile sunt în curs şi le mulţumim acelora care au înţeles cât de important este sprijinul lor pentru echipă şi pentru suflarea petrolistă.
Credem că este important ca dumneavoastră, suporterii, dar şi comunitatea prahoveană din care facem parte, să cunoască exact ce înseamnă Petrolul Ploieşti, în cifre, astăzi.
 
Le publicăm pe cele mai importante dintre ele, pentru a vedea de ce această echipă poate avea un viitor frumos. Sperăm ca astfel să înţelegeţi de ce noi, cei din conducerea executivă şi echipa de voluntari care ne sprijină în aceste momente, credem că merită să ne luptăm pentru acest vis frumos care este Petrolul Ploieşti:
 
– bugetul anual necesar pentru funcţionarea clubului este de aproximativ 4,2 milioane euro, şi reprezintă:
 
– baza salarială brută: 70%,
 
– cheltuieli privind activitatea echipei de seniori: 26%,
 
– cheltuieli privind activitatea administrativă şi de juniori: 4%.
 
Veniturile care acoperă acest buget se compun din:
 
– aproximativ 1 milion euro ticketing şi merchandising,
 
– aproximativ 1 milion euro din drepturi TV,
 
– aproximativ 1 milion euro sunt din sponsorizări şi publicitate – contracte semnate.
 
Acestea sunt datele certe, clare şi verificabile.
 
Ne aflăm în diferite stadii de negociere cu diferiţi parteneri, pentru contracte de sponsorizare şi/sau publicitate care, împreună cu venituri rezultate din maximizarea activităţii, estimăm că vor genera venituri de aproximativ 1,5 milioane euro – 1,7 milioane euro până la finalul sezonului.
 
Până atunci, ne confruntăm cu realitate dureroasă, care este generată de datoriile vechi, şi care ne poate duce în imposibilitatea de a mai funcţiona în Liga I.
 
Trebuie să ştiţi că aceşti jucători ai Petrolului şi echipa tehnică din spatele lor, care ne-au adus atâtea momente frumoase, se confruntă cu situaţia deloc plăcută a restanţelor financiare, pe care o ştim şi pe care nu am ascuns-o, dar ei vin la antrenamente şi la meciuri din ataşament faţă de club şi de echipă.
 
Chiar şi în acest context, mulţi dintre ei au fost de acord cu reducerea drastică a veniturilor salariale pentru că au înţeles că, dacă vom trece acest hop, avem, cu toţii un viitor în Liga I. Le mulţumim şi îi asigurăm că nu vom uita gestul lor.
 
Conducerea executivă a clubului se află în aceeaşi situaţie.
 
Totuşi, există ceva care ne face să nu cedăm, şi anume efortul comunităţii create în jurul acestui club.
 
Mare parte a serviciilor de marketing, publicitate şi comunicare sunt făcute voluntar şi le mulţumim pe această cale prietenilor: Ionuţ Cărbureanu (Contrast Media Production), celor de la Studio Panda – care ne întreţin website-ul şi celor de la Negativ Media, pentru tot ce fac pentru Petrolul.
 
Avem lângă noi parteneri care mereu ne-au fost mereu alături la greu: Efbet, MRS, Ramatuelle, La Cocoş, Barrier, Actemium şi alţii, pe care o să-i cunoaşteţi.
 
Pentru prima dată, simţim alături autorităţile locale şi judeţene, ceea ce este un mare plus pentru noi.
 
Şi, ca de obicei, vă simţim alături pe voi, cei care ne susţineţi dintotdeauna: fanii echipei. Pe înţelegerea şi pe prezenţa voastră ca al treisprezecelea jucător în meciurile de acasă contăm în egală măsură ca pe sprijinul celorlalţi.
 
Acesta este situaţia la zi a clubului Petrolul Ploieşti. Am publicat-o pentru a pune capăt oricăror speculaţii. La începutul lunii martie vom veni în faţa dumneavoastră cu un nou raport de activitate. Sperăm ca el să fie unul pozitiv.
 
Până atunci, parafrazând o sintagmă celebră, le transmitem tuturor celor care nu ne vor binele: Da, Petrolul trece prin momente grele acum, dar Petrolul nu se predă!
 
Sursă:https://fcpetrolul.ro/