
Peluza Latină recunoaşte valoarea şi mai ales devotamentul celor care au fost alături de echipă de la începutul acestui drum lung spre Liga 1.
Astfel, înfrangerea de ieri, deşi una usturătoare, nu ne va face să renunţăm la susţinerea necondiţionată pe care ne-am exprimat-o la adresa antrenorului, petrolistului, omului cu caracter, Nae Constantin.
Deşi echipa nu se află în cea mai buna situaţie, iar noi cunoaştem inclusiv dificultatea în care se află jucătorii, privind incertitudinea financiară, facem un apel pe această cale către Nicolae Constantin să NU renunţe la luptă.
Suntem conştienţi de faptul că munca depusă de acesta a fost cea care a adus promovarea echipei într-un sezon trecut incredibil de dificil şi credem că şi anul acesta, în condiţii poate chiar mai grele, va reuşi îndeplinirea obiectivului, respectiv rămânerea în Liga 1.