Înfrângere la sfârşit de cantonament. PETROLUL PLOIESTI-Pogon Szczecin 1-2
 
Petrolul a încheiat stagiul din Antalya cu o înfrângere, prima din acest an, suferită în faţa ocupantei poziţiei a patra din prima ligă poloneză, Pogon Szczecin.
 
„Lupii” n-au fost deloc departe să încheie cantonamentul cu un bilanţ perfect. Vreme de aproape o oră, elevii lui Nicolae Constantin s-au aflat la conducere pe tabela de marcaj în partida disputată pe terenul secundar al impunătoarei „Gloria Sport Arena” din Belek, şi asta în condiţiile în care au avut în faţă un adversar redutabil, fără doar şi poate cel mai puternic dintre toţi cei întâlniţi în acest debut de an. Pogon, o formaţie clasată pe locul patru în ierarhia la zi a primului eşalon polonez, care a avut printre titulari doi internaţionali, pe mijlocaşul Kamil Grosicki, ce tocmai a evoluat cu naţionala „leşilor” la Campionatul Mondial, şi pe atacantul sloven Luka Zahovic!
 
Petroliştii au început mai bine şi au deschis scorul după un sfert de oră, atunci când Budescu a bătut un corner de pe stânga, portarul croat Dante Stipica a scăpat mingea şi, pe fază, MATHAUS (16) a înscris aproape de pe linia porţii: 1-0! Apoi, Pogon a preluat iniţiativa, a pasat mai mult şi a dominat teritorial, dar, chiar şi aşa, „galben-albaştrii” puteau majora diferenţa, la şutul de la distanţă al lui Bratu (24), deturnat în corner, de sub transversală, de către Stipica. Pe final de repriză, Pogon a presat tot mai mult, însă Leitner a avut câteva intervenţii excelente, menţinându-şi echipa în avantaj.
 
Egalarea a venit după jumătatea părţii secunde, polonezii egalând dintr-o lovitură de pedeapsă, transformată de către Kowalczyk (68): 1-1! Iar, peste doar patru minute, suedezul Pontus Almqvist a pus-o pe Pogon la conducere, marcând cu un şut plasat, de la 14-15 metri, lateral dreapta, la colţul lung: 1-2! Acesta avea să fie şi scorul final, care a consfinţit, astfel, primul eşec al Petrolului, după victoriile cu Torun Tavuz (3-2) şi Lechia Gdansk (2-0).
 
La noapte, petroliştii vor reveni acasă, iar de luni vor demara pregătirile pentru startul oficial din 2023. Primul meci, în Superliga, din acest an este programat să se dispute sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 17.00, în deplasare, cu CS Mioveni.
 
Iată şi jucătorii pe care staff-ul tehnic al „găzarilor” i-a folosit în duelul cu Pogon:
 
Leitner – Achim, Meijers (cpt), Mathaus – Doua, Purtic, Seto, Velisar – Bratu, Budescu, Grozav. Din minutul 46 au intrat Vâlceanu, Tucaliuc, Moldoveanu şi Dumitriu, iar pe parcursul părţii secunde au mai fost introduşi Olaru, Borţa (ambii în minutul 61), Pashov, Bucur (ambii în minutul 79), Alesio Tudor, Tolea (ambii din minutul 84).