
După o scurtă vacanţă, de două săptămâni, petroliştii se vor întoarce la pregătiri imediat după Anul Nou, primul antrenament din 2023 urmând să se desfăşare pe data de 3 ianuarie.
O zi mai târziu se va pleca în Antalya, pentru un stagiu centralizat de zece zile, lucurile derulându-se pe repede înainte în condiţiile în care campionatul se va relua foarte devreme, pe 21 ianuarie, de la ora 17.00, fiind programat jocul din deplasare cu CS Mioveni, contând pentru etapa a 22-a din Superliga.
În Antalya, echipa pregătită de către Nicolae Constantin îşi va stabili cartierul general la Side, şi are stabilite, la acest moment, trei jocuri de verificare, toate cu adversare de prim eşalon. Astfel, pe 09 ianuarie, Petrolul o va întâlni pe Turan Tovuz (Azerbaidjan, locul 6), pe 11 ianuarie va juca cu Lechia Gdansk (Polonia, locul 14), iar pe 13 ianuarie o va avea ca oponentă pe ŢSKA 1948 Sofia (Bulgaria, locul 3).