
Petroliştii s-au întors, astăzi, la antrenamente, după ce au beneficiat de o mini-vacanţă de trei zile, începând, astfel, pregătirile pentru următoarele jocuri oficiale. După cum se ştie, Superliga este în pauză timp de două săptămâni, competiţia internă făcând loc întâlnirilor pe care le au de susţinut echipele naţionale, dar elevii lui Nicolae Constantin vor reveni ceva mai repede pe teren, în condiţiile în care, la jumătatea săptămânii viitoare, vor debuta în ediţia 2022-2023 a Cupei României Betano.
CSC 1599 Şelimbăr vs FC Petrolul, miercuri, 28 septembrie, ora 18.45
Astfel, partida CSC 1599 Şelimbăr – FC Petrolul Ploieşti, din faza play-off a Cupei României, a fost programată să se desfăşoare miercuri, 28 septembrie, de la ora 18.45, fiind televizată. Rămâne de stabilit şi locul de disputare al întâlnirii, atâta vreme cât stadionul din Râmnicu Vâlcea, cel pe care formaţia din Şelimbăr şi-a organizat, în acest sezon, partidele considerate „acasă”, nu dispune de instalaţie de nocturnă, fiind nevoie, aşadar, de găsirea unei alte variante.
Apoi, la trei zile distanţă de la meciul cu CSC Şelimbăr, „lupii” vor da piept cu campioana en-titre, CFR Cluj, în etapa a 12-a din Superliga. Întâlnirea se va juca sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 21.30, dar şi în această situaţie există necunoscuta arenei care o va găzdui, pentru că oficialii clujeni au anunţat lucrări ample, în această perioadă, la gazonul din „Gruia”, stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” fiind, aşadar, indisponibil.