Constantin Budescu s-a intors acasa.A semnat cu Petrolul Ploiesti
De astăzi este oficial! Constantin Budescu este, din nou, jucătorul Petrolului Ploieşti, mijlocaşul revenind, după mai bine de 11 ani, la clubul de la care a plecat către fotbalul mare. Jucătorul în vârstă de 33 de ani a semnat un angajament valabil pentru următoarele două sezoane.
 
„Discuţiile au început de mai mult timp şi, încă de atunci, el mi-a dat asigurări că nu va juca decât la Petrolul! Ceea ce, iată, s-a şi întâmplat, chiar dacă a mai fost contactat şi de alte echipe, dar a contat faptul că şi-a dorit în mod expres să se întoarcă aici. Am apreciat foarte mult că, înainte de a semna contractul, el a vrut să fie sigur că îşi va relua activitatea fotbalistică. Ne-am asumat cu toţii, şi conducerea administrativă, şi cea tehnică, faptul că trebuie să-l aşteptăm să revină şi sper să-l revedem cât mai repede pe teren, poate chiar într-o lună, o lună şi jumătate”, a precizat preşedintele FC Petrolul Ploieşti, Costel Lazăr.
 
„Sunt foarte fericit că m-am întors la echipa de la care am plecat, practic, către fotbalul mare! Am spus-o întotdeauna că vreau să joc pentru Petrolul în primul eşalon şi iată că voi avea această ocazie! Sper să revin cât mai repede şi abia aştept primul meci pe Ilie Oană!”, a spus şi Constantin Budescu.
 
Născut la Urziceni, Budescu şi-a făcut junioratul la Petrolul, evoluând pentru „galben-albaştri” până în 2011, perioadă în care a bifat 157 de prezenţe şi 44 de goluri de-a lungul a şase sezoane. S-a transferat, ulterior, la Astra, iar în cariera sa a mai jucat pentru DL Yifang (China), FCSB, Al-Shabab (Arabia Saudită), Damac FC (Arabia Saudită) şi FC Voluntari. Are, în palmares, titlul national, Cupa şi Super Cupa României, toate trei trofeele castigate cu Astra Giurgiu, iar pentru echipa naţională a adunat 17 apariţii şi 5 goluri înscrise.
 
Sursa:FCPETROLUL.RO