A fost prelungită starea de alerta.Noile măsuri intră în vigoare de sâmbătă
 
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis  joi noi restricţii, pentru a limita valul 5 al pandemiei de COVID-19.
 În spaţiile publice pot fi purtate doar măşti chirurgicale şi FFP2, iar cele textile nu vor mai fi permise.
 
Arafat spune că purtarea măştii de protecţie este esenţială pentru a preveni răspândirea cazurilor de COVID, în condiţiile în care varianta Omicron este foarte contagioasă.
 
Guvernul menţine propunerea CNSU privind participarea persoanelor la activităţi până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Participarea persoanelor va fi permisă în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori, potrivit Agerpres.
 
De la această regulă sunt exceptaţi operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
 
Aceşti operatori economici sunt restricţionaţi la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situaţia în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceeaşi măsură se aplică şi în ceea ce priveşte activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora, menţionează Guvernul.
 
Reguli pentru masca de protecţie
Masca de protecţie de tip medical sau FFP2 va fi folosită, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, conform Hotărârii de Guvern.
 
Excepţie fac următoarele categorii de persoane:
 
a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
b) persoanele care sunt singure în birou;
c) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
d) reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
e) vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public;
f) persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive.
 
De asemenea, vor exista noi limitări pentru activitatea restaurantelor, pentru spectacole şi evenimente sportive, în funcţie de incidenţa din fiecare localitate în parte. Magazinele şi restaurantele vor fi deschise până la ora 22.00.
 
La incidenţă sub 1 la mie, majoritatea activităţilor vor fi permise la o capacitate de 50%, pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau care au un test COVID negativ. La incidenţă peste 3 la mie, capacitatea va fi de 30%.
 
Concertele şi festivalurile în aer liber se pot desfăşura cu cel mult 500 de spectatori, iar la mitinguri pot participa doar 100 de persoane.
 
 Vezi documentul CNSU  AICI:
 
Foto ilustrativ