Facebook se alătură Poliţiei Române şi ajută la găsirea copiilor răpiţi, prin Mecanismul „Alertă Răpire Copil” (video)
Incepând de astăzi, Facebook sprijină Poliţia Română cu mediatizarea cazurilor, în cadrul Mecanismului „Alertă Răpire Copil”.
„Alertă Răpire Copil” este un mecanism naţional de alertă publică, care se declanşează în situaţii de răpire a unui copil ori în situaţii în care vorbim de un copil dispărut, a cărui viaţă poate fi în pericol.
După declanşarea alertei, oricine are vreo informaţie despre copilul răpit, este rugat să anunţe imediat poliţia.
Disponibilitatea platformei de social-media Facebook, de a deveni partener al Mecanismului „Alertă Răpire Copil”, oferă posibilitatea diseminării, către utilizatorii acesteia, a alertelor generate în cazul declanşării mecanismului. România, prin Poliţia Română, este cea de-a 24-a ţară din lume care colaborează cu Facebook pentru găsirea copiilor răpiţi.
Mediatizarea alertelor prin intermediul Facebook necesită transmiterea acestora într-un format specific către platforma social-media.
 
Totodată, pe lângă informaţiile specifice transmise către Facebook, mesajul de activare va fi însoţit de un link URL către comunicatul de presă al Poliţiei Române, despre cazul care a dus la declanşarea mecanismului, comunicat publicat pe pagina www.politiaromana.ro sau pe pagina oficială de Facebook a instituţiei.
Astfel, utilizatorii Facebook pot accesa, prin intermediul link-ului, mai multe informaţii legate de cazul mediatizat.
De la operaţionalizarea Mecanismului, în anul 2011, au fost declanşate 8 alerte, toate fiind clarificate rapid, în urma investigaţiilor făcute de poliţişti şi a informaţiilor obţinute de la cetăţeni, fiecare caz având caracteristici şi rezolvări specifice.
Mecanismului „Alertă Răpire Copil” este similar sistemului „Amber Alert” din Statele Unite ale Americii.
 
Sursa:Comunicat Politia Romana/IPJ Prahova 
Foto ilustrativ