Comunicat CNCAV.Fişa de raportare a reacţiilor adverse este accesibilă publicului în centrele de vaccinare

Astfel, în incinta centrelor de vaccinare, persoanele vor avea acces la mai multe informaţii legate de posibilele reacţii adverse post-vaccinale, precum şi la modalităţile de raportare a acestora.

Totodată, în centrele de vaccinare, va fi disponibilă în locuri vizibile, fişa de raportare a reacţiilor adverse centralizate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR); fişa se poate descărca şi de pe www.anm.ro.

Reamintim opiniei publice că reacţiile adverse pot fi raportate către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) şi online prin accesarea linkului https://covid19.anm.ro/ sau/şi prin scanarea codurilor QR.

QR-codurile regăsite pe aceste fişe sunt funcţionale şi permit raportarea eventualelor simptome post-vaccinale, prin scanare:

De asemenea, persoanele vaccinate vor putea transmite fişa completată şi prin poştă, fax sau e-mail către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), la adresa: Str. Mr. Ştefan Sănătescu nr. 48, Sector 1, 011478, Bucureşti, România; Fax: +40 21 316 34 97; E-mail: RA.vaccinare.covid@anm.ro).

Citiţi AICI comunicatul oficial

Sursa:Comunicat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotrivaCOVID-19