Programul RABLA MOTO ar putea intra în vigoare   chiar din acest an

Miercuri, 22 ianuarie a.c. a avut loc o întâlnire la sediul AFM - Administraţia Fondului pentru Mediu al cărei scop l-a constituit introducerea programului RABLA MOTO începând chiar din acest an. La întâlnire au luat parte Preşedintele AFM, reprezentanţi ai instituţiei, reprezentanţii motoADN – Asociaţia pentru Dezvoltarea Naţională a Motociclismului, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi cluburilor moto din România.  
 
Context 
Programul RABLA 2020 urmează a intra în vigoare în primăvara acestui an, de-a lungul vremii dovedindu-şi eficienţa în crearea unui parc auto mai nou şi mai puţin poluant.  
În 2019, asociaţia motoADN a demarat o serie de acţiuni pentru crearea şi implementarea programului RABLA MOTO. În acest demers, motoADN reprezintă vocea şi interesele a peste 8.000 de persoane care au semnat petiţia de susţinere a implementării programului RABLA MOTO. Proiectul beneficiază şi de susţinerea activă a numeroase asociaţii şi cluburi moto. 
În esenţă, motoADN propune ca voucherele RABLA, obţinute la casarea unei maşini vechi, să poată fi folosite şi pentru achiziţia de motociclete şi scutere noi. În acest fel va creşte impactul pozitiv al acestui program de protecţie a mediului şi se elimină discriminarea persoanelor care vor să achiziţioneze o motocicletă, nu un autoturism, prin accesarea programului RABLA.