
COMUNICAT DNA
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanţi ai mass media, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2016-2022, în legătură cu obţinerea nelegală de fonduri europene, în contextul implementării unor proiecte derulate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
În cursul zilei de 08 iunie 2023, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în trei locaţii, situate pe raza municipiului Caransebeş, judeţul Caraş –Severin, reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Foto ilustrativ