Doi poliţişti de la Brigada Rutieră a Capitalei, prinşi când luau mită de la şoferi, au fost trimişi în judecată
COMUNICAT DNA
 
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 506/VIII/3 din  28 aprilie 2023, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpaţilor:
PANTEA ANDREI, la data faptelor comisar de poliţie în cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (60 de acte materiale), 
OLTEANU VALENTIN, la data faptelor agent şef de poliţie în cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (62 de acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:
În perioada 7 martie 2023 – 27 aprilie 2023, inculpaţii Pantea Andrei şi Olteanu Valentin, în calităţile menţionate mai sus, ar fi primit, în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, respectiv pentru a nu constata şi sancţiona cu amendă sau pentru a nu aplica sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, sume de bani care nu li s-ar fi cuvenit (Pantea Andrei  - în total 11.575 de lei şi 405 euro, Olteanu Valentin - 12.975 de lei şi 405 euro), de la mai mulţi conducători auto care ar fi încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice.
În contextul menţionat mai sus, la data de 27 aprilie 2023, cei doi inculpaţi ar fi fost surprinşi în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce ar fi primit de la cinci conducători auto suma totală de 2.550 de lei şi 20 de euro.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.
      Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
      Menţionăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Foto facebook:DNA