
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
MINEA MIRCEA, la data faptelor şi în prezent primar al comunei Chiajna, judeţul Ilfov, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de: abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecinţe deosebit de grave.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:
În perioada 2007 – 2021, inculpatul Minea Mircea, în calitatea menţionată mai sus, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de dispoziţii ale legislaţiei primare, în sensul că:
- ar fi încheiat cu un club de fotbal mai multe contracte de finanţare nerambursabilă şi ar fi dispus efectuarea de la bugetul local a unor plăţi în valoare totală de 37.474.795 lei, în favoarea acelei formaţiuni sportive,
- ar fi închiriat aceluiaşi club două baze sportive respectiv bunuri din componenţa acestora (aflate în proprietatea publică a primăriei Chiajna), în schimbul unor chirii substanţial mai mici (ex. 100 lei/lună pentru baza sportivă şi 7,65 euro/oră pentru stadion) decât chiria de piaţă şi fără ca aceste demersuri să fi fost aprobate de către Consiliul local al comunei Chiajna sau să se fi realizat în urma desfăşurării unor proceduri de licitaţie publică. Această conduită ar fi avut ca urmare producerea unui prejudiciu primăriei Chiajna în cuantum de 7.525.158 lei.
Precizăm că, în cadrul clubului de fotbal respectiv, inculpatul a avut calităţile de membru fondator şi preşedinte al consiliului director (aceasta din urmă, până la data de 14.01.2015),
Prin demersurile arătate mai sus, inculpatul Minea Mircea a cauzat primăriei Chiajna un prejudiciu în valoare totală de 44.999.953 lei, sumă ce constituie totodată un folos material necuvenit pentru clubul sportiv respectiv.
Primăria comunei Chiajna a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra a 22 de terenuri şi imobile ce aparţin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Menţionăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Foto:chiajna.info
Sursă:Comunicat D.N.A.